Atunci când ne întâlnim pentru prima dată, există ceva din noi: o lucire în privire, un gest anume, un colț de zâmbet, o mângâiere, un parfum, ceva care indică faptul că existăm deja în celălalt. Și apare dorința, curiozitatea, atracția dinaintea șlefuirii, a dezvelirii până când devenim vizibili recunoscându-l pe celălalt acolo în interior și trăim deplin în acea intimitate, ne mărturisim nouă înșine și celorlalți această prezență din noi, o acceptăm și îi creăm starea de independență proprie.
Uneori, noua ființă se recunoaște pe sine în noi și alege fie să rămână acolo fie să se desprindă pentru a-și găsi ființarea din altcineva. Alteori, atunci când nu se recunoaște pe sine, rămâne prizonieră și chiar se prinde tot mai puternic în interiorul nostru, oricâte eforturi am face să îi arătăm frumusețea libertății.
E fascinantă această descoperire și dezvelire a celuilalt în interiorul nostru. E unică și miraculoasă, are migală și pasiune, curiozitate și dorință, mult dor atunci când alte lucrări ne cheamă. Are manifestările și perioadele unei nașteri adevărate și după ce îi aflăm adevărata formă, după ce o eliberăm ca ființă de sine stătătoare din noi înșine, începe cu adevărat calea armonizării și a osmozelor. Atunci simțim și trăim dorința comună de a recunoaște tot universul din celălalt, de a îl pune în comun cu universul propriu, de a trăi unicitatea comuniunii deplin dorite.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu