Într-o zi m-am apropiat uşor şi m-am privit atent. Cu grijă şi curiozitate am luat aminte la contururi, la mlădieri; am zărit nuanţe, flashuri, pâlpâiri. Mi-am descoperit culori în unghere uitate ...şi sunete. M-am apropiat şi mai mult şi am intrat sfios în templul sufletului: ştiam că e auriu dar lumina mierie de acolo m-a fascinat: am zâmbit larg...a bine. Mai departe m-au întâmpinat văluri alburii, pânze de borangic fin adiind într-o boare neştiută... miros de piatră spartă de curând, răcoare ...pace. Am vrut să rămân acolo ...am stat o vreme să simt lumina albă şi m-am întors. Treceam pe lângă umbrele fostelor coloane de emoţii, frică, jale...în locul lor creşteau flori înalte, transparente, sclipind intr-o melodie lină, albă şi ea. Mergând printre sunete şi adieri am văzut venind spre mine unul câte unul chipuri alburii. M-am oprit şi le-am aşteptat să vină: un bărbat brunet, războinic... evoluat faţă de alţi semeni ai săi, orgolios foarte; nu înţelesese şi nici nu aprecia femeile. Luptător bun, respecta ierarhiile. A trecut, chipul rece mi-a căutat ochii. Alt bărbat ... călugăr, poate. Ura femeile; credea că îl împiedicau în evoluţia sa; reuşise să urce pe treptele spre cer mai sus decât sperase vreodată, însă orgoliul îl făcuse mizantrop; a trecut căutându-mi privirea. Din neant a apărut un vraci renumit în ţara lui: descoperise leacuri inspirate, cunoştea taine, tămăduia vieţuitoare şi obiceiuri. Mi-a cercetat lumina ochilor şi a trecut.
M-am întors să-i petrec cu privirea; erau învelişuri ce ieşeau din trupul ce fusesem. Am simţit uşurare, calm, aripi uşoare în apropiere.
M-am căutat cu privirea şi m-am văzut pregătită să păşesc pe poarta naşterii: urma să devin femeie pe lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu