marți, 1 aprilie 2014

O altfel de privire- 45- Eşti minunat...

- Eşti minunat, i-am spus, pătrunsă de frumuseţea acelei clipe.
S-a aplecat dulce şi m-a învăluit uşor. Îi simţeam parfumul de necomparat cu orice altceva în viaţă fiind. Pleoapele mi-au coborât peste lumina ochilor şi am lăsat frumuseţea şi miracolul să mă inunde. Simţeam cum mireasma unică ce mă învăluise intra uşor prin porii dornici de îmbrăţişare, se insinua în fiinţa mea lăsând în urmă dâre de uimire şi extaz; 
-Eşti minunat, i-am repetat pierdută în vraja acelei clipe.
Am ridicat încetişor pleoapele grele de trăiri şi l-am privit conturându-i profilul. Îi iubeam fiecare trăsătură, fiecare ondulare de fizionomie catifelată, îi urmăream sinuozităţile şi reflexiile sidefii pe alocuri. Intram cu toate ale mele  în frumuseţea sa şi mă lăsam traversată de adierile mirosului său unic.
-Eşti minunat, i-am zis cu dragoste.
I-am simţit zâmbetul înainte de a mi-l trimite şi am aşteptat să irumpă inundându-i chipul. Îl priveam uimită, fascinată de minunea vie care mi se arăta şi inima îmi bătea năvalnic. "Tic-tac...  nu o să rămână. Nu e al tău", îmi şoptea arar, bătând cadenţa vieţii. 
-Eşti minunat, i-am şoptit pierdută, uitată de mult de gândurile mele, de inima mea, ori de respiraţie. Toate  acele ce fuseseră odată cu mine, acum erau acolo, în jurul lui, mă părăsiseră şi îi cuprindeau cu nesaţ fiinţa; îl priveau, îl miroseau, îl mângâiau. Îi acceptau prea infima fiinţare  alături, îi iertau dispariţia iminentă, îi savurau curajul, frumuseţea, cutezanţa, delicateţea, mângâierea. 
-Eşti minunat, cireşule ce m-ai născut, i-am zis cu înfiorare de viaţă.


Trimiteți un comentariu