An după an, înainte de Paşti ne reamintim de Grădina Ghetsemani... uneori ne imaginăm acele momente , alteori ne închipuim ce ar fi simţit Mântuitorul când a zis "Parintele Meu, de este cu putinta, treci de la Mine paharul acesta; insa nu precum voiesc Eu, ci precum Tu voiesti." (Matei 26, 39). dar vine un moment din viaţă în care simţim pe pielea noastră ce înseamnă să trecem în mod voit prin durere pentru a împlini ceva mai bun.
În traiul fiecărui om, în clipe de suferinţă psihică, ori fizică, apare un moment când înţelege că aşa trebuie să fie, că asta este drumul său, menirea sa şi că oricât de mult ar dori contrariul, nu se poate sustrage pentru că ştie în fiinţa sa că acesta e parcursul. Fiecare om trece la un moment dat prin Grădina Ghetsemani când e trădat de un prieten, când ceilalţi nu îl înţeleg, când primeşte sfaturi contrare misiunii sale şi atunci, aplecat în rugăciune, îşi ascultă sufletul şi se pregăteşte să parcurgă drumul crucii personale în mod asumat. Orice om care ajunge în acel moment simte liniştea din inimă când renunţă la a se împotrivi şi simte bucuria apropierii de ceva părăsit demult, de ceva dorit demult; e o ciudată bucurie în acel calvar, o anume regăsire şi reîntregire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu