În acea relaţie care era şi puternic emoţională, a putut să se observe mai bine decât oricând şi să se mire de sentimentele pe care i le trezea omul acela. Când erau împreună simţea ca şi cum atingea cerul, de fiecare dată mai sus sau mai frumos, iar când urmau perioadele de separare cobora parcă spre tărâmurile lui Hades, tot mai jos ori tot mai chinuit.
Observase încă de la început alternanţa aceasta şi se mirase. Iniţial crezuse că erau de fapt stările celuilalt, îndoielile sale care i se transmiteau. Crezuse mult timp că era lipsa celuilalt de hotărâre, stările sale fluctuante care duceau şi la senzaţia de neorânduială în relaţia lor. În mod paradoxal însă, tocmai stările acestea aparent fără noimă, aceste dispariţii aleatoare din relaţie ale celuilalt, au dus la nevoia de recentrare proprie, la căutarea verticalei proprii pentru a nu trăi risipirea totală.
***
Revenind tot mai des la sine, trăind şi alte sentimente, a înţeles dintr-o dată că e foarte posibil ca celălalt să nu trăiască stările pe care i le atribuia ci de fapt, celălalt să fi fost asemeni hârtiei de turnesol care în contact direct cu o substanţă arată caracterul bazic sau acid al acelei substanţe.
Tot aşa, în acea relaţie, tot ceea ce a trăit a fost în realitate ceea ce se afla în interiorul său, pe care întâlnirea cu celălalt l-a colorat diferit în funcţie de stări şi emoţii. Atunci abia şi-a cunoscut ceea ce intra în alcătuirea sa, şi-a înţeles apartenenţa la univers, şi-a cunoscut manifestările aproape meteorologice interne, furtunile solare şi meteoriţii, şi-a cunoscut cometele, încâlceala de alge şi praful cosmic ce şuiera uneori prin sine, şi-a recunoscut arderile şi ploile, îngheţurile şi lichefierea, dezagregarea, fântânile, lanul crud şi lanul copt, deplasările spre roşu, ori albastru; şi-a zâmbit sieşi din toate şi a renunţat la opoziţii, la rezistenţă.
***
Ar fi fost un gest neserios, să nu înţeleagă în sfărşit că era ca şi cum o parte din sine încercase atâta timp să anihileze cealaltă parte din sine.
2 comentarii:
Buna ziua,
Am inceput de catava vreme sa va urmaresc postarile, mi se par atat de aproape mie, incat am impresia sunt propriile-mi ganduri. Nu sunt jocuri de cuvinte mai potrivite pentru a exprima ambivalenta sentimentelor si nici perfecta juxtapunere a identitatii personale cu esenta trairii. Multumesc pentru congruenta de ganduri!
Cu stima, Carmen
Cu bucurie! >:D<
Trimiteți un comentariu