Se gândea la oamenii care stătuseră mulţi ani în
închisoare. La trăirile lor, la
sentimentul de revoltă, de neputinţă, la apăsarea aproape fizică sau la furia
pe care le simţeau, la durerile din corp şi din suflet, la limitele înăbuşitoare, la gândul
renunţării la tot. Se gândea apoi la
tăria lor, la credinţă şi la speranţă, la smerenie şi la forţă.
***
Simţise adeseori toate aceste sentimente, chiar şi
fobia de a fi închis şi de a nu putea respira aerul curat, de a nu avea spaţiu.
***
***
S-a gândit o vreme la toate astea şi a înţeles că „închisoarea”
este o etapă obligatorie a trecerii prin viaţă. Fiecare dintre noi ne aflăm la
un moment dat „ închişi” şi e necesar să stăm o vreme acolo. Unii stau într-o
închisoare profesională, alţii în închisoarea locuinţei, alţii sunt închişi
într-o căsnicie iar alţii stau în închisoarea propriilor convingeri. Oamenii
care trec prin închisoarea de ziduri şi
sârmă ghimpată ne arată cum să ne învingem „închisorile” personale. Toţi cei
care au învins au avut o credinţă puternică şi o renunţare de sine care le-a
dat putere. Acolo, în închisorile reale s-au petrecut minuni, au venit îngeri ori
a coborât Duhul Sfânt pentru că ei au cerut ajutorul celest, pentru că au
crezut cu adevărat.
În „Închisorile” noastre principiul e acelaşi:
oricât am fi de loviţi, oricât am fi de nedreptăţiţi, oricât am suferi important
e să învăţăm să avem o credinţă, să cerem ajutorul divin necontenit şi să avem răbdare. Să înţelegem că mai importantă e pacea şi să încercăm să facem să se oprească la noi
tăvălugul „ dreptăţii” revendicată personal.
În fiecare dintre noi există un deţinut şi un posibil om liber şi învingător.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu