Îi vedeam privirea, mâinile întinse către mine... de undeva au ajuns și cuvintele: „Sari! Hai! Te țin eu!”
***
Îmi simțeam corpul sugrumat de o presiune de necrezut... undeva în zona gâtului un nod strâns încerca să se miște spre lacrimi... un altul, în zona inimii apăsa zgomotos pe butonul vieții. I-am privit chipul și am încercat săritura în gând... nodurile deveneau și mai apăsătoare.... mi-am reorienat corpul, i-am privit iar ochii, mi-am întins mâinile spre mâinile sale și am sărit! Atunci am simțit întinderea masei grele de apă ce mă primise în pântecele său. Mii de celule se trezeau în mine, mii de celule simțeau presiunea greutății apei ce mă cuprinsese strâns, mii de celule mi se ghemuiau pe dinăuntru creând la rândul lor alt val de presiune. Apăsarea din piept s-a dublat și simțeam cum aerul nu îmi e de ajuns... dintr-un colț suspendat în imponderal o privire îmi spunea să înregistrez ce simt, să mă obișnuiesc și să încep să mă comport firesc. Vedeam în dreapta mulțimea de copii ce se bălăcea veselă, îi vedeam cum sar dezinvolt și cum înaintează tăind suprafața lichidă, auzeam vocea de lângă mine ce îmi spunea „Bun! Acum ține-te de placă și o să vezi că te ține ea deasupra!” Pe dinăuntru creștea presiunea, corpul începea să mă doară ca după lovituri repetate, reușisem să las apa să îmi ajungă până la bărbie și mă simțeam precum materialul dintr-un mulaj care se lasă alunecat, condus, răsucit, modelat. Mă gândeam la toate acele senzații noi pentru mine și totuși atât de cunoscute într-un alt ev, mă gândeam la sentimentul de siguranță din realitatea asta, cel care îmi dă punctul de sprijin în ceea ce fac, vedeam ușurința cu care ceilalți se mișcau în jurul meu în timp ce apa își intensifica îmbrățișarea apăsătoare. Am simțit nodul din gât cum se lichefia în lacrimi ce stăteau să apară, am simțit cum burta îmi crește nemăsurat și înăuntru un fel de balon cum apasă peretele pântecelui, moment în care un anume tremur și frigul și-au început călătoria prin mușchii mei.
Am vrut să ies și după câteva minute, dn interiorul cald flaușat al halatului, în timp ce priveam copiii cum se bucurau de fiecare clipă petrecută în aceeași îmbrățișare a apei, mi-am văzut cercul în care trăiam, limitele sale, și am simțit un sentiment de smerenie profundă și de gratitudine față de imensa înțelepciune a vieții.
***
Obișnuim să îi vedem pe ceilalți, să le creionăm portretul și să credem că știm cum sunt ei, privindu-i din perspectiva cercului nostru, a ceea ce știm noi să facem foarte bine și nu vedem ceea ce știu și pot ei să facă excelent. Și la asta se mai adaugă felul în care corpul nostru se comportă după cum îl hrănesc gândurile și convingerile noastre; fiecare dintre noi a avut un moment în care a gândit sau a crezut un lucru despre sine care nu i-a fost benefic iar corpul l-a preluat în funcțiile sale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu