În acel moment al drumului, pe când crepusculul înainta ușor, le-am văzut, umbrele ce mă însoțeau fidel: trei de Eu pluteau pe asfalt, împreunate cu o anume grație într-un punct comun, dansând apoi la distanță egală prin eterul asfaltului.
Le-am privit îndelung conturul, cu surprinderea descoperirii lor. Adeseori vorbim despre Umbra noastră dar iată că, dacă avem perspectiva schimbată, apar și altele.
Am continuat plimbarea însoțită fidel de umbre și m-am lăsat în voia a ceea ce trăiam. .. simțeam că aveau să îmi spună, ori să-mi arate ceva, dar atunci limbajul lor și percepția mea erau în defazare. Am așteptat...
***
Recent mi-a apărut un posibil sens și scop: Omul, atât de uimitor în perfecțiunea creării sale, trăiește perioade de slăbiciune, blocaj, neasumare, reticențe, orgolii, trufii, etc pentru desăvârșirea comună. Fiecare dintre noi are măcar o persoană apropiată care îl cunoaște în perioada sa de recul; fiecare dintre noi îi permite acelei persoane, acelui prieten, iubit, apropiat să îl ajute, să îl remonteze, să îl însoțească o porțiune din drum și adeseori, această interacțiune este benefică celui strâmtorat; ce se întâmplă după aceea este însă definitoriu: pe de o parte, sunt mulți aceia care, după ce au fost de folos, sunt vizitați de sentimentul de superioritate, de orgoliu chiar; pe de altă parte, cei ajutați tind să folosească saltul personal în detrimentul celui ce l-a ajutat.
Natura umană este un amestec de iluzie și luciditate, de eroism și lașitate, de trufie și obnubilare. Și între toate acestea există echlibrul și pacea, există ascensiunea și transcenderea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu