luni, 1 iunie 2015

La revedere, Ioana...

Îmi umpleam privirea, auzul, sufletul cu aerul de acolo, din vîrful munţilor... priveam din când în când cerul de sus şi din zare şi ascultam zumzetul uman ce tulbura liniştea locului. Încercam să aud muntele dincolo de acel bruiaj uman ... am vrut atunci să mergem mai departe, pe traseul indicat de dungile verticale in alb şi galben . Am ieşit uşor din atmosfera pestriţă, am trecut dincolo de Sfinx şi a fost ca şi cum am intrat în alt tărâm unde se întindeau porţiuni încă  mari de zăpadă. 
- Ce frumoos, zise Ioana, aici e mereu, Moşul..
_ Ce Moş, Ioana?
- Moş Crăciun: 
- Da, Ioana, sunt zâne şi spiriduşi peste tot aici şi aduc multe daruri oamenilor, dar sunt din acelea care nu se văd. 
A acceptat cu uşurinţă vorbele mele şi am pornit prin noul tărâm.
***
Peste vreo căţiva paşi, un bărbat jovial îmbrăcat în roşu, lângă o tânără femeie neobişnuit de tăcută şi absentă, însufleţea aerul pe o porţiune destul de mare în jurul său: figura luminoasă, barba mică şi albă, fesul de un roşu exotic, făptura toată umpleau un spaţiu dincolo de fizicul pe care îl ocupa. Apăruseră brusc în faţa noastră şi el a întrebat cât este ora. I-am răspuns la fel de brusc fără să mă uit la vreun ceas, apoi am adăstat unii lângă alţii cât să verificăm dacă într-adevăr era cât am spus. Când a avut şi confirmarea ştiinţifică a orei o explozie de bucurie s-a manifestat deoarece crezuse că era mai târziu cu două ore bune. Apoi, deşi am pornit în aceeaşi direcţie, ritmul diferit ne-a despărţit.

***

Ne întorceam deja când, la un anumit loc unde munţii ofereau imaginea divină a întinderilor   i-am zărit pe cei doi părăsind poteca şi mergând până în faţa panoramei, unde s-au aşezat să privească zările nemărginite.




Ioana i-a văzut de departe şi a fugit spre ei. Le-am văzut bucuria reîntâlnirii, le-am auzit vocile vesele ce creşteau pe măsură ce ne apropiam de ei. Încet, încet cuvintele începeau să capete sens

_ Pentru că aşa se întâmplă când se întâlnesc doi oameni... ceva din tine  rămâne în celălalt .. o să înţelegi mai târziu... îţi va explica mama ta... spunea bărbatul în roşu.

Am devenit atentă, m-am apropiat jovial şi am zis:

- Ioana era bucuroasă când v-a revăzut, a zis că merge să vorbească cu Moşul... Moş Crăciun , am adăugat.

I s-a luminat faţa, a zâmbit cu o lumină ce a cuprins toată valea şi a zis, privind-o:

_ Dacă ar şti că am  şi o sanie aşezată mai încolo, nu ar mai pleca. 

I-am cerut permisiunea să fac o poză, am mai schimbat câteva cuvinte de circumstanţă şi ne-am luat rămas bun.

Bărbatul se uită la Ioana şi o întrebă:

- Cum ne luăm rămas bun?
- La revedere, Ioana, a zis ea, uitându-se la el, zâmbindu-i şi făcând un semn cu mâna.
- La revedere, Horia, a răspuns el privind-o amuzat şi toată valea a prins iar a se însenina.




Vine o vreme când spun frumos şi senin "La revedere, Oana cea din toate întâlnirile, cea din galben şi mov, la revedere Oana de pe pământ şi de oriunde ai mai fost prin vis. La revedere şi la bună regăsire în iubire". 


Trimiteți un comentariu