marți, 30 iunie 2015

O altfel de privire-59- Măgăruşul

Multe din jocurile copilăriei sunt situaţii din viaţa de mai târziu şi modul cum reacţionezi la ele  va prefigura ceva din parcursul tău ca adult. Îmi vine în minte acum jocul "Măgăruşului" şi îmi reamintesc sentimentul adeseori neplăcut pe care l-am încercat în anumite momente când îl jucam, mai ales pe post de măgăruş; în plus, destul de des acest joc se termina cu o mică dispută sau din plictiseală.
***
La scară mai largă, dacă privesc din perspectiva momentului de Acum, odată cu trecerea timpului viaţa m-a pus adeseori în situaţia de a sta ca măgăruşul la mijloc în timp ce ea dădea pase pe deasupra capului meu prin intermediul anumitor oameni. Revăd cu un  amuzament blând reacţiile mele de atunci, sentimentul de nedreptate şi de neînţeles încercate  uneori, de revoltă adeseori, chiar de furie şi simt o anume duioşie pentru fiinţa care eram.

***
Înţeleg acum că nici o postură nu este lipsită de sens, că nici o situaţie nu există fără a avea scopul de a te pregăti pe drumul ascensiunii tale. Uneori eşti în mijloc, aparent defavorizat, mingea este la ceilalţi şi trece ştrengăreşte pe lângă tine, fentându-te adeseori. Uneori pare că nu o vei mai atinge niciodată, că postura în care te afli ajunge să fie degradantă, ai sentimentul că eşti în inferioritate faţă de ceilalţi care au privilegiul de a deţine mingea, ai sentimentul  apoi că îşi bat joc de tine şi începe să nu-ţi mai placă să te joci.

***

Dacă însă eşti puţin mai atent vei începe să apreciezi avantajele posturii în care te afli: eşti cel mai mobil dintre jucători datorită faptului că faci eforturi repetate să ajungi la minge, eşti forţat să priveşti cu atenţie pe fiecare dintre ei de fiecare dată când lansează mingea în direcţia opusă şi astfel simţi starea pe care o are înaintea fiecărei aruncări, poţi să anticipezi traiectoria mingii şi prin urmare să îi surprinzi pe ceilalţi şi nu în cele din urmă, când la rândul tău nu vei mai fi în mijloc, vei şti  să îl respecţi pe cel care de acum e măgăruş

***
Uneori viaţa e un lung şir de jocuri : "Nu te supăra, frate!" în multiple variante. 




Niciun comentariu: