luni, 22 iunie 2015

El Camino

Cu ceva ani în urmă, în seara de sfârşit de an, timp de câteva ore mi-am imaginat cum o dorinţă dragă devine realitate. Îmi doream de ceva timp să merg pe Camino de Compostella şi în seara aceea am făcut o bună parte din drum în imaginaţie. Am simţit atunci în acele ore cum ar fi fost să merg pe jos aproximativ opt sute de km pe orice tip de vreme, eu cu mine, cu gândurile mele, cu emoţiile, cu stările. M-am văzut în situaţii necunoscute, neplăcute, m-am văzut trecând prin momente lipsite de un minim confort; am parcurs singură o mare parte din Camino de Compostella şi pe lângă perioadele ademenitoare mi-am cunoscut fricile care s-ar fi manifestat şi care se manifestaseră şi până atunci în diferite împrejurări.
***
Apoi, într-o altă seară am trăit revolta aşteptării unui suflet drag şi atunci i-am spus în mintea mea toate câte se întâmplă în absenţa sa: toate trăirile la care nu va mai asista vreodată, toate schimbările pe care le ratează, toate modificările prin care trec, timpul ce schimbă înfăţişarea, structura, fermitatea, culoarea părului...
Mi s-au perindat prin faţa ochilor revoltaţi unghiuri de siluetă modiificate de trecerea lunilor, anilor..., mi s-au perindat zâmbete diluate de tristeţe, râsete atenuate de neîmpărtăşire şi toate acestea i le spuneam în acel moment de comunicare imaginară.
***
Într-o altă străfulgerare am revăzut parcursul alături de un om care nu a observat nimic din toate astea deşi a fost alături: Prezenţa sa nu a făcut ca momentele amintite mai devreme să fie atenuate ori să se risipească : ele au existat atât în prezenţa cuiva  cât şi în absenţa altcuiva.... Şi într-un alt moment scurt mi-am dat seama că de fapt Camino este drumul vieţii însăşi, cu toate confruntările cu fricile personale, cu limitele şi barierele trasate vreodată, cu toate momentele de insecuritate, disconfort ori retrageri şi izolări, cu toate transformările obligatorii.

Pe drumul vieţii mergi cel mai des singur deşi în acelaşi timp merg mulţi alţii...pe drumul vieţii eşti tu, cu tot ce ai în tine. La un moment dat, atunci când începi să înţelegi, când îţi dai seama că ceea ce trăieşti ai fi trăit oricum pentru că ţine de intimitatea ta, începi să  parcurgi distanţe mai mari alături de alţi pelerini şi încet, încet barierele personale încep să dispară: abia de atunci  se creează o comuniune frumoasă cu ceilalţi, abia de atunci simţi frumuseţea drumului, miracolele lui şi bucuria trecerii pe acolo. 




Niciun comentariu: