Calea...

Sunt momente  când în mod paradoxal simţi că eşti îndrăgostit cu o dragoste anume de calea ta în viaţă... chiar dacă nu ştii foarte exact care este aceea sau mai precis unde te duce, simţi că eşti legat cu nişte legături sufleteşti aparte de ea, că îi aparţii şi că dacă ai fi pus în situaţia de a alege nu ai putea să o părăseşti... Sunt momente când calea ta se simte ca şi cum este parte din fiinţa ta, ca şi cum ea însăşi este însufleţită, îţi vorbeşte cu vorbe auzite doar de urechile unui altfel de trup al tău, te cheamă şi te ţine de o altfel de mână, nevăzută a ta... sunt momente când calea ta, deşi invizibilă este irezistibilă... este ca şi cum te trezeşti deodată că toate ale tale sunt părţi din ea şi că nu ai avea cum să porneşti pe altă cale, pentru că pur şi simplu nu ai mai fi TU.

Sunt momente când înţelegi că mai presus de orice e nevoie să îi fii credincios ei, Căii tale, căci ea este unica din manifestările pământene care te însoţeşte permanent...ea este cea care a apărut odată cu tine şi va dispărea când şi tu vei pleca din material.