În drumul său, fiecare fir are de străbătut un circuit întortocheat, de multe ori răsucit, cu reveniri, avântări, schimbări bruște. În tot acest circuit, firul este de o solitudine unică, neînțeleasă. Undeva, în ațele ce îl alcătuiesc, există însă un anume avânt, un anume impuls care îl poartă mai departe... și mai departe... aparent fără sens adeseori, drumul său continuă. La un moment dat, firul înțelege că trecerea lui are o anume formă, se creează un contur și apoi altul și că în urma sa există de ceva timp un anume desen, care este al Lui. Și firul își continuă drumul... apoi, la alte răsuciri și schimbări bruște de direcție, reușește să vadă alte fire asemenea lui care parcurg răsucirile lor, și schimbările lor de direcție, pe drumul lor solitar... abia atunci, firul „vede” o parte din Țesătura la care lucrează împreună cu alte fire. Nu știe și nu va ști poate vreodată câte fire sunt cu adevărat, nu știe exact care este rostul drumului său solitar, dar din percepția țesăturii drumul său neînțeles se vede ca un motiv uimitor în culoare și formă... nu numai că are o frumusețe aparte dar creează în egală măsură conturul pe care se pot desfășura contururile celorlalte fire... fiecare drum în solitudine are un rost în cadrul țesăturii. Există o solidaritate chiar și nebănuită, necăutată, neforțată în fiecare parcurs solitar.
***
Din când în când, firului i se dă un anume răgaz, cât să se deruleze parcursurile celorlalte fire; răgaz în care se întrezăresc porțiuni mai mari din parcursul tuturor firelor: motivele florale ori contururile geometrice care rămân în urma lor, se vede bogăția culorilor create de toată truda de până atunci, unicul și unisonul simultan și mai ales se vede lumina pe care o revarsă drumul deja făcut.
***
Poate că vreodată îi va fi dat firului să vadă și tabloul din care face parte, dar mai e până acolo și acum se bucură de tot ceea ce a parcurs și de ceea de mai are de făurit încă. E acel sentiment rezultat din uimire, recunoștință tăcută, smerenie, inspirație, pace creatoare. Din locul în care a ajuns înțelege că singurătatea pe care a trăit-o era din lipsa de perspectivă, înțelege că absolut totul a fost, este și va fi un cadou pe care îl poate primi sau refuza, dar că în orice situație, vor urma și alte cadouri uimitoare, așa cum însăși existența lui a fost, este și va fi un cadou uimitor pentru întreg tabloul din care face parte și pentru Locuința în care tabloul își va găsi potrivirea.
***
Pentru fiecare dintre noi există o poveste asemănătoare cu aceea a Firului ce a pornit singuratic la drum și a descoperit mai apoi bogăția minunilor nebănuite la care era părtaș.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu