Să ai curajul de a nu fi înțeles, iubit, acceptat... să ai curajul de a te arăta într-o altfel de nuditate și de a ști că oricum ești frumos. Să ai curajul de a te însoți cu iubire prin toate probele timpului și de a primi la fel victoria și înfrângerea; de a te opri și de a continua, de a sădi iar și iar.
Să ai curajul de a te ridica și de a visa.
Să ai curajul de a recunoaște că iubești și de a-ți afirma iubirea în public „aceasta iubesc eu!” chiar dacă știi că nu te vor accepta, te vor crede exagerat, ori pătimaș, egoist chiar.
Să ai curajul mai ales de a-ți spune adevărul suprem, de a-ți dezvălui comoara, trăirea, de a-i fi loial și de a decide.
Să ai curajul de a te decoji uneori, de a îți scoate învelișurile și de a lăsa să cadă văluri, scoarțe, de a te vedea așa cum nu te știai vreodată și de a te primi, de a te accepta, de a te însoți când ai tăi sunt plecați.
Mai ales să ai curajul de a continua atunci când nu vezi nimic în jurul tău mai departe de un pas, când totul pare potrivnic dar nu ai decât opțiunea de a continua și mergi înainte purtat doar de lumina care arde în inima ta, însoțit de credința ce îți germinează de veacuri în suflet. Să ai curajul de a ști că uneori ceea ce se aude sunt sirenele înșelătoare și nu un cântec autentic, să știi să recunoști ispitele de departe și să accepți ca ele pot să îi ademenească pe cei care păreau să îți rămână alături pentru un drum lung.
Să ai curajul de a nu fi iubit și să continui să iubești, de a nu fi acceptat și să accepți, de a nu fi respectat și să respecți, de a fi judecat și să nu judeci, de a fi trădat și să ierți, înseamnă să ai curajul de a fi OM.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu