Mergea ca de obicei pe drumul spre job. Era o dimineaţă de vară însorită. Străzile erau proaspete, cerul senin, aerul răcoros.
Iubea dimineaţa şi îi plăcea şi drumul acela, mersul matinal o însufleţea şi îi fluidiza energiile în înconjurător. Avea fusta lungă ce îi ondula pe şolduri la fiecare pas, sandalele joase cu barete vişinii şi bluza ce îi lăsa umerii arămii în bătaia vântului.
Se simţea bine; îi plăcea ce face, îi plăcea de ea şi de ceea ce vede. Era fărâmă de cosmos luminoasă. Mergea gândindu-se la dorul de iubirea ei când a înţeles că preţ de câteva secunde dispăruse din real. Uneori are acest obicei de a vizualiza în minte scene care şterg realul din simţuri. Şi-a revenit repede şi a simţit cum prin stânga ei o depăşeşte un bărbat. Mergea uşor cadenţat cu un pas puţin mai alert decât al ei. A surprins-o distanţa la care a trecut pe lângă ea. Deşi trotuarul era liber în clipele acelea, a trecut depăşind-o atât de aproape încât a întors-o din visarea ei, simţindu-se deodată învăluită. A devenit atentă la el. Era un bărbat puţin mai tânăr, zvelt, nu cu mult mai înalt decât ea, brunet, tuns scurt. Nu avea nici un bagaj. Îl privea curioasă când a văzut cum, uşurel , îşi întoarce capul şi o priveşte direct în ochi. Atunci l-a privit şi ea şi a simţit cum se topeşte şi dispare tot ce e în jur, cum corpul îi devine de plumb şi cum respiraţia riscă să se oprească într-o inimă devenită nemăsurat de mare agăţată de privirea aceea. Era surprinsă de violenţa trăirilor, era cumva infricoşată şi a intrerupt brusc contactul vizual. A privit în altă parte în timp ce corpul revenea încet la ritmurile obişnuite. Bărbatul a mai privit de câteva ori înapoi dar nu s-a mai realizat acea atracţie teribilă. Devenise un trecător oarecare. Apoi a cotit-o spre stânga şi a dispărut pentru totdeauna.
Fusese ca o descărcare electrică, ca un arc voltaic ţinut în viaţă de cele două perechi de ochi. Nu a existat decât un timp infinit de mic, nu s-a făcut nici un gest, nu s-a spus nici un cuvânt dar şi acum, când retrăieşte acele secunde are sentimentul de topire, de fuziune.
Nicicând nu s-a simţit fărâmă de cosmos ca în dimineaţa aceea.
14 august 2009
Iubea dimineaţa şi îi plăcea şi drumul acela, mersul matinal o însufleţea şi îi fluidiza energiile în înconjurător. Avea fusta lungă ce îi ondula pe şolduri la fiecare pas, sandalele joase cu barete vişinii şi bluza ce îi lăsa umerii arămii în bătaia vântului.
Se simţea bine; îi plăcea ce face, îi plăcea de ea şi de ceea ce vede. Era fărâmă de cosmos luminoasă. Mergea gândindu-se la dorul de iubirea ei când a înţeles că preţ de câteva secunde dispăruse din real. Uneori are acest obicei de a vizualiza în minte scene care şterg realul din simţuri. Şi-a revenit repede şi a simţit cum prin stânga ei o depăşeşte un bărbat. Mergea uşor cadenţat cu un pas puţin mai alert decât al ei. A surprins-o distanţa la care a trecut pe lângă ea. Deşi trotuarul era liber în clipele acelea, a trecut depăşind-o atât de aproape încât a întors-o din visarea ei, simţindu-se deodată învăluită. A devenit atentă la el. Era un bărbat puţin mai tânăr, zvelt, nu cu mult mai înalt decât ea, brunet, tuns scurt. Nu avea nici un bagaj. Îl privea curioasă când a văzut cum, uşurel , îşi întoarce capul şi o priveşte direct în ochi. Atunci l-a privit şi ea şi a simţit cum se topeşte şi dispare tot ce e în jur, cum corpul îi devine de plumb şi cum respiraţia riscă să se oprească într-o inimă devenită nemăsurat de mare agăţată de privirea aceea. Era surprinsă de violenţa trăirilor, era cumva infricoşată şi a intrerupt brusc contactul vizual. A privit în altă parte în timp ce corpul revenea încet la ritmurile obişnuite. Bărbatul a mai privit de câteva ori înapoi dar nu s-a mai realizat acea atracţie teribilă. Devenise un trecător oarecare. Apoi a cotit-o spre stânga şi a dispărut pentru totdeauna.
Fusese ca o descărcare electrică, ca un arc voltaic ţinut în viaţă de cele două perechi de ochi. Nu a existat decât un timp infinit de mic, nu s-a făcut nici un gest, nu s-a spus nici un cuvânt dar şi acum, când retrăieşte acele secunde are sentimentul de topire, de fuziune.
Nicicând nu s-a simţit fărâmă de cosmos ca în dimineaţa aceea.
14 august 2009
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu