Cel mai tare m-a
durut în viaţă atunci când am intrat în momente cu sentimentul puternic că nu
era potrivit sau când am ştiut că era cel mai bun moment iar celălalt a ezitat,
a amânat ori nici măcar nu a vrut să se gândească la acea variantă. Netimpul
acţiunilor acelea m-a urmărit îndelung şi m-a umbrit, iar faptul că unele s-au
întâmplat mai târziu a reprezentat doar o copie slabă a ceea ce era menit să
fie iniţial.
Acest netimp mi
s-a părut o nedreptate şi o irosire. Nu m-am resemnat dar am încercat să înţeleg.
Am observat că atunci când depinde doar de mine e mai uşor să fiu în
concordanţă cu „latimpul” şi că rezistenţele apar mai ales când e vorba de o
acţiune în comun. Îmi era tristeţe când cei pe care îi socoteam foarte
apropiaţi nu înţelegeau şi se opuneau, ori amânau.
***
La Canaa Galileii
Iisus îndemnat de Fecioara Maria să ajute familia mirelui a refuzat iniţial spunând
că încă nu e vremea lui, dar apoi a ascultat-o pe mama sa şi a preschimbat apa în vin: „Ce
este Mie şi ţie femeie? Nu a venit încă ceasul meu!”. Cu toate acestea s-a dovedit
că a fost un ceas potrivit pentru a înfăptui prima sa minune pe pământ.
***
Cu riscul de a
crea polemici un gând îmi locuieşte fiinţa de mulţi ani: Oare femeile ştiu
mai bine decât bărbaţii ce e „latimpul” şi dacă aceştia ar avea înţelepciunea
să le asculte, viaţa de pe pământ ar
deveni mai frumoasă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu