luni, 7 octombrie 2013

o altfel de privire-24- Cununia

După acea clipă în care şi-a văzut deodată toate dezechilibrele din viaţă, a urmat perioada în care se oprea pe rând asupra câte unuia şi încerca să îl înţeleagă până ajungea la un sens şi simţea bucuria descoperirii. 

Simţise că este vremea să se oprească asupra căsătoriei şi i s-au perindat prin minte toate câte le aflase prin timp. Mai întâi era vorba despre fiinţa umană în călătoria ei prin viaţă şi despre mântuirea sufletului; aflase mai demult că există două feluri de a aborda acest aspect: fie alegi să te mântui trăind singur fie alegi să fii în cuplu şi porţi crucea căsătoriei. Simţise că aceasta este o alegere interioară a fiecărui om şi îşi dăduse seama că făcea parte din categoria celor care aleseseră cuplul ca şi cale în viaţa asta. De aici venea şi seriozitatea cu care abordase fiecare relaţie, fiecare îndrăgostire. 

În cuplu fiind trăise însă singurătatea unică şi pustiitoare şi mult timp simţise uimirea neînţelegerii şi a lipsei de rost.

***

Stătea din nou în aceeaşi biserică în care începuse totul în urmă cu 20 ani. De atunci nu mai intrase vreodată acolo şi acum asista la ceremonia unirii în căsătorie a doi tineri, la fel ca şi atunci. Ştiuse de mai mult timp că aceasta era una din lecţiile cele mai dificile ale sale, vieţuirea armonioasă în cuplu şi mult timp avusese sentimentul eşuării, al deznădejdii. 

Asculta cum se depăna slujba şi imaginile se perindau prin faţa sufletului său: după ideea că fiecare are deja alegerea  de a trăi în cuplu scrisă în inima sa, a urmat imaginea tiparului pe care fiecare l-a primit în primii ani de viaţă alături de părinţi: modelul căsătoriei, al  cuplului  iniţial ne-a fost transmis incoştient de modul cum au trăit părinţii noştri aceasta: am primit fără să punem la îndoială trăirea lor echilibrată împreună, sau suferinţa vreunuia dintre ei după jumătatea pierdută sau traiul dezorganizat a doi părinţi care nu se înţelegeau nici pe ei şi nici rostul lor împreună. Atunci şi-a văzut modelul său moştenit  şi pe al celor pe care îi cunoştea mai bine.

A urmat apoi partea în care preotul citeşte din Epistola Apostolului Pavel către Efeseni: " Aşadar bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte" şi apoi: " De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup."
 Ştia acest paragraf de când îl auzise la propria sa cununie, însă a urmat ceva care i s-a agăţat puternic de sine: "Taina aceasta mare este...Astfel şi voi , fiecare să-şi iubească femeia ca pe sine însuşi; iar femeia să se teamă de bărbat."

***
Aici era taina, aici era ceva-ul care dădea sensul întregului; a lăsat cuvintele să îi lucreze în inimă şi a văzut cum bărbaţii din viaţa ei în primul rând nu se iubeau pe sine, nu-şi iubeau trupul pe care îl foloseau ca pe un instrument sau ca pe o unealtă care nu valora prea mult în ochii lor. A văzut apoi cum bărbaţii din viaţa ei nu ştiuseră să o iubească şi nu reuşiseră să creeze "alipirea" pentru că aleseseră calea cea uşoară nelăsând pe tatăl şi pe mama sa: fiecare venise în relaţia lor cu "modelul" de acasă, fiecare purtase în interiorul său părinţii care erau prezenţi la fiecare întîlnire; bărbatul în primul rînd e dator să fie capul, să înţeleagă, şi să dea orientarea noii relaţii: el este cel care îşi iubeşte femeia sa, el este cel care se va desprinde în mod inteligent de copilul care a fost, bărbatul este dator să devină adult şi să îşi aleagă femeia; bărbatul va stabili o relaţie ca de la bărbat la femeie şi nu ca de copil care căută afecţiune părintească. Cei doi sunt bărbat şi femeie, nu sunt părinţi unul pentru celălalt, sunt două fiinţe egale ce se alipesc într-un singur trup. 

***

Cumva femeile au inconştient fixată această succesiune şi aşteaptă ca bărbatul lor să fie hotărât, să ştie ce vrea, să le aleagă ferm dintre celelalte femei şi apoi să continue crearea legăturii trainice; femeile ştiu să "se teamă" de bărbatul lor, îşi doresc să îl susţină, să îl iubească şi să îi fie "trup" însă dezorientarea se întâmplă cînd jumătăţile lor arată lipsă de direcţie, cînd se comportă imatur ori amestecă într-atât relaţiile încât la un moment dat  nu se mai ştie câţi sunt prezenţi: ei doi, părinţii, fostele iubiri, actualii prieteni sfătuitori, plus poveştile prezentate în mediile mondene drept modele actuale. 

***
"Vino tu, fără de tine, ca să fiu cu  mine-n mine" spunea Nichita Stănescu într-o poezie pe care ea i-o recitase când  se cunoscuseră.  Aici era de fapt taina : e nevoie să te lepezi de straturile care te-au acoperit pe vreme rea, e nevoie să "sacrifici" mândriile şi orgoliile şi dorinţa de revanşă, e nevoie să laşi deoparte mentalitatea de război în iubire, e nevoie să îţi iubeşti trupul, bărbat fiind, ca să o poţi primi pe femeia ta acolo, în partea inimii, în locul coastei lipsă, unde a stat odinioară. Acum bărbaţilor nu li se mai cere ca sacrificiu să plece la război, nu li se mai cere să cucerească noi teritorii pentru a asigura existenţa materială a familiei, bărbaţilor de acum li se cere ca sacrificiu a se iubi pe sine, a se lepăda de hainele vechi moştenite, a se cunoaşte pe sine şi a se primeni pentru a şti exact care este locul unde o alipesc pe femeia lor ca să fie împreună un trup.

***
Poţi să te mântuieşti pe lumea asta singur sau în doi. Asta e scris în colţul inimii tale. 




Niciun comentariu: