miercuri, 11 iunie 2014

Poveste din lună


Am să-ţi cânt o poveste de iubire în astă seară, povestea iubirii dintre fiecare om şi el însuşi. Pe o rază de stea sufletul  se uneşte cu trupul său după o vieţuire comună de câteva luni. E o alipire  pe care nu o va înţelege  curând şi pe care nu va fi niciodată pregătit pe  deplin să o desfacă dar în care va trăi nişte ani...mai mulţi sau mai puţini. Sufletul e cel care creează visul trăirii, iar trupul e cel care are menirea să-l înfăptuiască. Se întâmplă ca uneori sufletul să uite ce urmează să înfăptuiască şi atunci trupul îi dă de veste, iar, şi iar, până ce sufletul îşi aminteşte. Sufletul îşi iubeşte trupul, într-un fel  romantic adesea conştientizat ca fiind o  iubire idealizată...iar  trupul, la rândul său, îi poartă sufletului o iubire practică, realistă chiar : el îi arată de fiecare dată ceea ce este de reparat, de repus pe cale. Unirea dintre cei doi este frumoasă, unică, de nespus în cuvinte, este o iubire supremă. Nimic altceva şi nimeni altcineva nu poate cunoaşte un trup aşa cum l-a cunoscut sufletul lui, şi nimic sau nimeni nu poate cunoaşte un suflet aşa cum îl cunoaşte trupul său care i-a trăit toate stările, i-a ilustrat toate nuanţele din sentimente. 

 Adeseori oamenii  nu văd această poveste de dragoste pe care o trăiesc încă de când încep să existe. Ei sunt prea preocupaţi de iluzii pentru a înţelege ceea ce se întâmplă, ceea ce poartă cu ei. 

   Oamenii trăiesc toată viaţa lor  în iubirea care există în ei înşişi, o iubire specială, minunată, o comuniune magică;  încă de la naştere ei cunosc şi iubirea ideală şi pe cea reală, şi trăiesc deja în contopirea, în fuziunea lor. Când apare imaginea acestei uniuni în conştientul unui om, tot ceea ce ştia se modifică: mai ales iubirea pământeană cunoaşte schimbări fundamentale. Atunci el începe să se centreze, să se comporte ca şi cum îşi va fi mutat toată atenţia spre centrul său, spre această unire divină din fiinţa sa. Abia de atunci are dorinţa să trăiască deplin, să implinească ceea ce sufletul său ştia de dinainte de a se manifesta omeneşte.

***

Există apoi  o altă rază de stea, care are menirea să apară cândva şi să ducă sufletul în altă parte; pentru unii oameni e posibil ca abia atunci trupul să  înţeleagă  pe deplin iubirea care l-a vieţuit nişte ani...abia atunci poate că trupul va pricepe cât de diferit a fost de suflet şi totuşi cât de magică a fost unirea lor, cât de miraculoasă prin faptul că s-a întâmplat. Poate că abia atunci trupul va afla de câtă dragoste a fost străbătut cu fiecare respiraţie, cum fieare inspiraţie l-a învăţat  să primească iubirea pe când fiecare expiraţie i-a arătat cum să o ofere la rândul său. 



Niciun comentariu: