marți, 11 iulie 2017

O altfel de privire-171- Cufundarea

În visul acela, eram alături de mama care pilota un avion deasupra unui ocean învolburat și mi-a zis doar atât: ”învață să înoți”.

***
Stăteam în fața câmpului la apus și instructoarea ne ghida să respirăm apoi ne-a dus spre marea dinăuntrul nostru. M-am oprit o secundă să o contemplu apoi, fără să ezit m-am cufundat ...în același timp respirația mi s-a schimbat, s-a oprit și mă duceam tot mai în adânc. Mă mira faptul că marea mea e limpede și că pe măsură ce înaintam e tot mai liniștită. Asta mi-a dat un sentiment de siguranță și de pace. Am ieșit la suprafață și am admirat netezimea ondulată a suprafeței sale.

***
Periodic mă simt săltată de unele valuri ce se lovesc cu forță de țărmul inimii sau al gâtului, alteori se înspumează zdrențuit în stomac. De data asta, am privit valul tristeții cum avansa hotărât să măture tot ce întâlnea... l-am văzut și inima a început mecanic să se strângă a durere... era ceva familiar deja dar  altceva mai din adânc îmi spunea că valurile pot fi strunite, că poți să le trăiești altfel... și atunci mi-am destins toți mușchii și m-am lăsat să mă cufund în acea stare, la fel ca în marea mea dinăuntru...am plutit o vreme , apoi m-am scufundat și am simțit cum inima se deschidea, cum ființa se liniștea. Am ieșit apoi în lateral și am văzut că tot ce fusese cu câteva secunde mai înainte durere ori tristețe, ori încordare, dispăruseră ca prin farmec și în mine era o imensă pace. 

***
Așa am învățat să înot pentru prima dată. 


Niciun comentariu: