miercuri, 14 februarie 2018

O alfel de privire- 186- " Totul ar fi trebuit să fie sfere...”

Cercuri...romburi...triunghiuri...linii ...

Așa suntem: unii cercuri, alții romburi ce au înăuntrul lor tot ce știu, tot ce speră, tot ce cred, tot ce visează. În dansul vieții suntem ca fulgii ori ca stropii de ploaie ce plutim de undeva de sus în unduiri ușoare spre deplina contopire, deplina odihnă finală. Înainte însă ne purtăm dansul grațios prin aer și ne întâlnim cu ceilalți stropi ori fulgi. Se întâmplă să ne unim pentru a dansa împreună o melodie, un dans, o simfonie, o viață. 

Un cerc subțire sunt ce întâlnește alte cercuri, ori romburi, ori sfere în acest dans personal... porțiuni din mine se întrepătrund cu porțiuni din ceilalți și atunci mă simt acasă când uniunea noastră creează pace și armonie, alean în restul conturului nostru și în simfonia lumii.  Atunci crește dorința înmulțirii  punctelor  de întâlnire... amândoi lucrăm pentru uniunea supremă. 

Dimpotrivă, în întâlnirile colțuroase, deși durează o vreme, atunci când ritmurile se schimbă,  desprinderea se produce. 

Un cerc subțire sunt ... un cerc subțire ești ... ne căutăm printre alte cercuri și romburi și linii ... într-o clipă de neatenție pământeană formele ce suntem   se întâlnesc în acest dans miraculos... și continuăm să dansăm în prima zi...în a doua... în fiecare din zile, pe rând, dansuri felurite, până când melodia celestă își cântă ultima sa notă... atunci vom dispărea brusc din vizibilul lumii iar  cei ce ne vor căuta  vor găsi mirați  o singură  sferă aurie luminând bolta.

” Iarbă, pietre, arbori, păsări
voi sunteți cu totul și cu totul altceva.
Mă privesc, m-aud, m-adulmec 
și îmi pare că visez” - Nichita Stănescu 



Niciun comentariu: