duminică, 10 iunie 2018

O altfel de privire-198- Știu ce vreau!

Îți priveam zâmbetul liniștit și de o limpezime uimitoare, cu mirarea cuiva ce vede pentru prima dată aievea ceea ce dintotdeauna fusese doar în vis. ”Ești cumințel, tu!” m-am auzit spunându-ți cu una din acele voci care mă surprind și pe mine adeseori prin faptul că se pornesc singure pe vorbit, fără să facă sfat cu creierul mai întâi. Continuam să îți privesc zâmbetul la fel de uimită ca și tine de sunetul vorbelor tocmai rostite. Ai părut amuzat și ai întărit: ”Sunt cumințel, da!” și după o mică pauză ai continuat: ”Pentru că știu ce vreau!Te-am găsit și te vreau pe tine, nu îmi trebuie altceva” ai urmat și am simțit cum în jurul tău aerul se ordona liniștit în hotărârea pe care o transmiteai, cum se întindea ca un tărâm de pace și echilibru până dincolo de cunoscut. Am mai apucat să zăresc undeva, departe chipul mirat și îngrozit al suferinței care se distorsiona în inform ca să dispară apoi perpetuu în deplina înțelegere a faptului  că se poate trăi și fără ea.


Niciun comentariu: