Fiecare dintre noi, trăiește după un anume tipar inconștient, scris între rândurile inimii sale. Acolo, în pliurile din inimă există tot ce ne este necesar ca să trăim viața pe care ne-o dorim și care ne este benefică, împlinitoare, rodnică, abundentă.
***
Într-un anumit moment al vieții am intrat în mod conștient în căsuța din inimă, pe care am găsit-o cu ușurință într-un decor mirific. Am putut să-i „văd” împrejurimile, să simt aerul de acolo, chiar senzația pe care acel mediu o lăsa pe pielea mea... am perceput lumina, culorile, universul acela. Apoi, am intrat în căsuța din inimă și o mare surpriză m-a întâmpinat: acolo, înăuntru, era întuneric, nu puteam să „văd” nimic, oricât de mult m-am străduit. Am revenit în afara ei, am privit-o iar din exteriorul său și totul era ca la început: copacii, razele soarelui, lumina, florile, iarba, însuflețirea, viața... am pășit iar înăuntru și... același întuneric... În căsuța din inima mea, mult timp nu am știut că este întuneric și apoi, mult timp nu am știut ce se află înăuntrul acelui întuneric.
***
Probabil că la un moment dat, asemeni unei localități care pe timpul unei furtuni puternice sau calamități rămâne fără iluminatul electric și stă în beznă până când se repară totul, mă gândesc că în căsuța din inima mea, s-a stins lumina fără să știu și am continuat să „trăiesc” în acel întuneric fără să-mi dau seama; probabil că mi s-a dezvoltat o altă capacitate de a mă mișca prin întuneric și am contat pe ea, mergând pe bâjbâite... până în acea zi în care, în plină lumină și veselie am deschis ușa căsuței și m-a întâmpinat bezna... adâncă, nemișcată, opacă, grea.
Îmi amintesc că am pășit în interior cu speranța că mă voi obișnui cu întunericul și așa voi putea desluși ceva din acel loc; în zadar. Am deschis geamurile chiar, am văzut lumina de afară, dar înăuntru, același întuneric în jurul unor raze subțiri ce pătrundeau din exterior. Am aprins apoi o lumânare înăuntrul căsuței și tot ce am putut vedea a fost lumina flăcării ei, nimic în jur.
***
Privind apoi la oameni, la felul lor de a fi, la acțiunile lor, la cuvintele pe care le folosesc cu o anume încărcătură vocală și energetică, am înțeles că foarte puțini dintre oamenii trăitori astăzi își cunosc lumina dinăuntrul căsuței din inimă... foarte puțini și-au descoperit comorile de acolo, bogățiile și tocmai de aceea în viața reală se comportă ca și cum trăiesc orbecăind perpetuu: fie caută libertatea absolută, afundându-se în liane sociale evidente și zbătându-se apoi frenetic prinși în plasele pe care și le-au ales singuri, fie caută puritatea, perfecțiunea și se găsesc mai mereu în compania acelora impuri și imperfecți pentru care simt dezgust sau furie, fie, în permanentă nesiguranță, caută sentimentul unei siguranțe iluzorii date de bunuri materiale, ori promisiuni schimbătoare... Singura soluție pentru toți se găsește acolo, în întunericul dinăuntru: acolo se află libertatea absolută, perfecțiunea, puritatea, sensul, siguranța... Singurul lucru pe care îl putem face cu adevărat este să facem lumină în acel loc din noi și să ne bucurăm de ceea ce ea va lăsa la vedere.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu