Infinite priviri ne străbat... în noi sunt mulțimi de ochi ce se așază pe oameni, obiecte, imagini, trăiri, simțiri, cuvinte chiar... asemeni unor umbre, privirile noastre acoperă ceea ce „vedem”, îmbrățișează blând sau sufocant, revigorant sau ștrangulator ceea ce vedem. Privirea noastră, fără să o știm, are capacitatea de a schimba fizic obiectul privirii... asemeni unui proiector care punctează un anumit loc luminându-l și încălzindu-l, privirea noastră influențează mișcarea intimă a celulelor obiectului privirii noastre, influențează armonia interioară sau determină dezorganizare, uscăciune, devitalizare... credem că vedem dar de cele mai multe ori doar privim și lăsăm în obiectul privirii noastre veninul neîmplinirilor personale, sentimente de invidie, furie, neputință, lașitate, slăbiciune. Chiar și cei care se consideră spirituali, care își declară intenții pozitive în favoarea oamenilor, obișnuiesc să nu vadă cu adevărat, căci a vedea este să înțelegi ceea ce determini în celălalt, ceea ce ”lași” să pătrundă în el cât timp îl privești direct sau în imaginar.
Ceea ce transformăm în noi, orice gând pe care îl schimbăm în senin, orice sentiment negativ pe care îl domolim, orice furie pe care o îndulcim sau îi dăm un sens util, face ca și calitatea privirilor noastre, a razelor noastre, a interacțiunilor noastre să se schimbe.
De altfel, chiar o vorbă de demult spune că „ochiul stăpânului îngrașă vitele”. Prin urmare, să ne vedem pe noi și pe ceilalți cu ochi buni și luminoși. Până la urmă, viața însăși ține de privire...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu