Obișnuiesc să fac un pas înapoi și să privesc... pe munte mă opresc ca să cuprind zările, să îmi umplu ființa cu fără de limita și cu uimitorul pe care îl aflu în drumeție. În lume prețuiesc momentele când stau în liniște cu mine sau când tac și ascult fără vreo intenție anume... e un soi de reglare, de ajustare la centrul a ceea ce sunt.
***
În unul din aceste momente de retragere mi-am luat răgazul să privesc la viața mea de acum și la viața de pe acest Pământ, la drumul pe care îl conține. Mă gândeam la drumurile pe care le facem spre anumite dstinații, spre anumite obiective și deodată am înțeles că există un singur drum, acela de la naștere la moarte și că mult prea des il ignorăm tocmai pentru că ne împotrivim detinației. În mod ciudat, deși mergem în mod constant spre destinație, prin tot ceea ce facem ne împotrivim ei, ca o stranie încercare de a ne întoarce spre un start perpetuu reiterat. E ca și cum te-ai urca în trenul spre Constanța dar pe drum cobori la toate stațiile ca să te urci din nou în alt vagon cu speranța că asta va conta și va schimba ceva în lume. Trenul ăla, invariabil, în oricâte vagoane te-ai urca, te duce la Constanța! Ce ar putea fi schimbat în urma faptului că TU ai fost în el, este ce a rămas după ce ai coborât: locul e curat? E frumos în spațiul în care ai stat? Aerul poartă un anume miros plăcut? Partenerii de călătorie au coborât iritați de prezența ta, ori dimpotrivă, călătoria lor s-a încheiat zâmbind și pentru că tu ai adus acea bună dispoziție molipsitoare adeseori?
***
"La Sagesse, c'est savoir que je ne suis rien, l'Amour, c'est savoir que je suis tout; et entre les deux je vis ma vie!"-Wayne Dyer- "Changer vos pensées, changez votre vie- la sagesse du Tao!"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu