duminică, 2 octombrie 2022

O altfel de privire-319- Arcașii

 Citeam deunăzi despre săgeți și modul cum își ating ele ținta... despre faptul că e obligatoriu să fie drepte, să nu fie îndoite pentru a putea ajunge la punctul dorit. Adăstând o vreme pe acest subiect, m-am gândit că undeva, într-un alt plan, fiecare dintre noi este un Arcaș în ceea ce privește țintele, obiectivele, dorințele personale. Mai întâi ne alegem Ținta, apoi măsurăm distanța până la ea, cântărim intensitatea forței aplicate  săgeții ca să poată ajunge la punctul dorit, întindem coarda arcului atât cât e necesar și apoi așteptăm, urmărind traiectoria săgeții prin aer până la impact. Ca un veritabil arcaș în devenire, fiecare dintre noi face acest exercițiu zilnic, urmărește cu bucurie împlântarea vârfului în punctul ochit sau cu dezamăgire ori surprindere atingerea vreunui alt punct vecin ori foarte îndepărtat, până când începem să ne gândim cum fac cei care reușesc, care este mecanismul care duce la stăpânirea tehnicii lor.  

***

Abia atunci începem să acordăm atenție întregului și nu doar Țintei. Abia atunci ne uităm la brațele noastre și la forța pe care o pot ele genera, la degetele noastre și la cât de sensibile sunt ele atunci când coarda arcului mușcă din buricele lor, ne uităm atent la arcul în sine, la esența lui, apoi la cât de clară ne este privirea, cât de detaliat putem vedea la acea distanță și ne ajustăm poziția dacă ceea ce se arată în raza privirii noastre este blurat. Mai apoi privim săgeata însăși, îi cântărim materialul, soliditatea, perfecțiunea liniei drepte, vârful chiar. Și nu în ultimul rând cunoaștem calitatea așteptării, a timpului în care săgeata își face dansul prin aer până se va opri. 

Înțelegem importanța fiecărei etape, a fiecărui aspect. Aflăm că putem atinge doar acele ținte care sunt la distanța corespunzătoare forței mușchilor noștri, că atingem punctul de mijloc dacă vedem clar ținta și nu mai multe perindându-ni-se prin fața ochilor, că e foarte, Foarte important ca săgeata noastră să fie Dreaptă, așa cum dorința, intenția noastră e necesar să fie fără îndoială, căci orice începem chiar și cu o ușoară urmă de îndoială, nu ajunge la punctul ochit. Și mai ales, să nu uităm să însoțim și să admirăm zborul săgeții însăși, să-i vedem arcuirile, eventualele bolte, să-i ascultăm șuierul, să-i anticipăm impactul, să trăim bucuria spectacolului pe care ea, săgeata îl oferă în drumul ei, asemenea unei stele căzătoare pe cerul de cerneală al nopții.

***

Apoi, într-un alt soroc, după ce vom fi fost obișuiți să ne cunoaștem brațele, arcul, săgețile, esența lor, după ce ne vom fi obișuit să așteptăm și să ne bucurăm de răgazul oferit de dansul săgeții,  ne va fi devenit un obicei să țintim cu ele, așa cum sunt, ajustând  direcția spre care lansăm săgeata, făcând câțiva pași mai aproape sau mai departe de locul impactului, sau, pur și simplu, pe o altă treaptă, devenind noi înșine săgeata și ținta deopotrivă. 




Niciun comentariu: