Trăim, ne bucurăm, suferim, căutăm, dorim. Renunţăm, ne revoltăm, o luăm de la început, trudim, strălucim, ne şifonăm. Ne doare, ne alină. Ne miră. Zâmbim.
Ne grăbim ... ignorăm. Ne trezim singuri. O amintire a ceva necunoscut încă ne cheamă. Căutăm iar, ne e dor, curg şi lacrimi în răstimpuri. Grăbim ritmul , parcurgem şi mai multe distanţe, tot mai departe.
Din când în când ne îndrăgostim ...e bucurie , calm , frumos, râset, luciri în ochi şi în fiinţa noastră toată. Toţi am ajuns aici. E o răspântie de unde pornesc două drumuri: unul e al cunoaşterii de sine, celălalt al ocultării sinelui. E ca în povestea cu Oraşul bucuriei: atâta timp cât vom ignora interiorul nostru, cât nu vom reuşi să ne cunoaştem deplin, vom merge pe cărarea cenuşie. Poate că de fapt e o iubire minţită, şi constatăm cu surprindere că se repetă aceleaşi scenarii triste. Alţi oameni, aceleaşi finaluri.
Cărarea cealaltă ne poate aduce surpriza armoniei depline. Ştiind cine suntem noi cu adevărat în toate ale noastre, ştiind ce nevoi avem în plan spiritual, fizic şi sufletesc vom afla şi care ne este jumătatea. Există iubiri fericite pe termen nelimitat.
ACASA MEA este sentimentul de armonie deplină. Îmi apare sporadic în momente în care una din nevoile fiinţei mele este satisfăcută şi îi spun fericire. O caut adeseori aiurea: în ceea ce vine din afară şi îmi bucură simţurile , sau spiritul, sau sufletul. O singură dată am avut sentimentul că acasa mea este într-un alt suflet. De multe ori până atunci era echivalentă cu toate victoriile asumate. Şi nu înţelegeam noima când dura puţin şi iar mă trezeam pribegind pe un drum vitreg spre ACASA MEA.
Dar dacă greşeam tocmai căutând şi pribegind AIUREA? Dacă noi toţi suntem cumva ca într-o „deplasare spre roşu” perpetuă îndepărtându-ne de noi înşine? Dacă ceea ce căutăm nu este în alte galaxii, în alte civilizaţii, în alte ţări, în alte oraşe, în toţi oamenii? Dacă ACASA NOASTRĂ este în noi înşine? Dacă atunci când ne vom cunoaşte pe noi cu adevărat vom fi alături de fiinţa noastră geamănă în ACASA NOASTRĂ?
Dacă tocmai astfel , pornind de la fiecare dintre noi, de la fiecare ACASĂ găsită la nivel individual, am întregi ACASA natală a întregului Pământ?
Chez moi....ailleurs
On vit, on se réjouit, on souffre, on cherche, on désire. On renonce, on se révolte, on recommence, on peine, on brille, on se fâche. On a mal, on est apaisé. On s’étonne. On sourit.
On se presse…on ignore. On se retrouve seul. Un souvenir de quelque chose encore ignoré nous appelle toujours. On recommence la recherche, on a le cafard, on pleure de temps en temps. On accélère le rythme, on parcourt plus de distances, plus loin encore.
Parfois on tombe amoureux… c’est la joie, le calme, la beauté, le rire, des éclats dans les yeux et dans tout notre être. Nous y sommes arrivés tous. C’est un carrefour d’où commencent deux voies : celle de la connaissance de soi-même et l’autre de l’occultation de soi-même. Comme dans le conte sur La Ville de la joie, tant qu’on ignore notre intérieur, tant qu’on ne réussit à se connaitre pleinement, on parcourt la voie grise. C’est peut être un autre amour faux et on arrive a constaté de nouveau les mêmes scénarios tristes : d’autres personnages, les mêmes dénouements.
L’autre voie peut apporter la surprise de l’harmonie complète. En apprenant ce qui nous sommes en toutes nos manifestations, en apprenant nos besoins sur le plan spirituel, physique, affectif on va trouver son âme sœur. Il existe des amours heureux à long terme.
CHEZ MOI est le sentiment d’harmonie complète. Je la ressens rarement dans des instants où l’un des besoins de mon être est accompli, et je l’appelle bonheur. Je la cherche souvent ailleurs : en ce qui m’arrive de l’extérieur et qui réjouit mes sens, ou mon esprit, ou mon âme. Une seule fois j’ai eu le sentiment que chez moi se trouve dans une autre âme. Beaucoup de fois, jusqu’à ce moment-là, était le synonyme de mes victoires assumées. Et je ne comprenais toujours pas à quoi rimait tout cela quand je me retrouvais errant de nouveau sur un chemin hostile vers CHEZ MOI.
Et si je commettais une erreur rechercher et errer AILLEURS ? Et si nous sommes tous comme dans une « fuite vers le rouge » permanente en nous éloignant de nous-mêmes ? Et si tout ce que nous cherchons ne se trouve pas dans d’autres galaxies, dans d’autres civilisations, dans d’autres pays, dans d’autres villes, dans tous les hommes ? Et si CHEZ MOI se trouve à l’intérieur de chacun ? Et si quand on se connait vraiment soi-même on sera auprès de notre âme sœur CHEZ NOUS ?
Et si justement comme ça, à partir de chacun d’entre nous, de chaque CHEZ SOI retrouvé individuellement, on retrouvera le CHEZ NOTRE PLANETAIRE ?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu