Sunt acele dăți când intru în liniște ca în templu... nu știu exact dacă ea mă învăluie sau eu pășesc în sanctuarul ei... oricum, o presimt cu puțin inainte de a se manifesta deplin ... de obicei când se instalează în juru-mi aud clar zgomotul din mine ce răsună cu foșnituri țiuitoare în urechi. Atunci o invit să pătrundă înăuntru, să își întindă mantia catifelată peste toate și stau așa în binecuvântarea acelei păci albastre, ori verzi până ce fericirea devine de nesuportat.
Sunt dăți când tac și mă așez lângă tine până când tăcerile noastre devin una singură și aerul dintre noi se colorează în verde sau mov iar fulgi albi coboară pe creștetul nostru și ninge pe lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu