duminică, 24 aprilie 2016

O altfel de privire-103- Vastul

 Adeseori priveam până dincolo de zare până simțeam că devin una cu acele contururi de munți sau de nori, sau până când ondularea verde a coroanei vreunui copac decupa albastrul oniric din cer în forme însuflețite. Obișnuiam să practic contemplarea ca pe o beatitudine subtilă, ca pe un mod egoist de a trăi bucuriile vieții și chiar dacă apărea aproape mereu sentimentul că e o pierdere de timp, că e  lene și irosire, se instala repetat în hedonismul personal. Contemplam nori, ploi, fulgere, aburi de respirație matinală din văi de munte, arabescuri primăvăratice ori autumnale, unduiri halucinante țișnite din arșitele drumurilor, ori dansuri valsate de fulgi de nea, ori de petale de pomi înfloriți, unduiri mătăsoare din verde unic de coline în april ori luciri de solzi aurii pe spinarea vreunui val.

Le urmăream o vreme cât sufletul pornit pe puntea creată de privire se contopea cu sufletul formei contemplate; era o anume beatitudine dar și o cunoaștere aparte. Mai târziu mi-am aflat toate acele fenomene contemplate în propria-mi ființă, în propriul corp, în simțiri, în trăiri. Mi-am cunoscut rând pe rând stările de agregare din anotimpurile sufletești multiple, fenomenele meteo bizare ori aparențele stranii, de neexplicat. Am aflat apoi vânturile subtile care le generau și am început să îmi construiesc baraje, paratrăznete, copertine. 

A venit apoi timpul când eram înăuntru dar și înafară, când cuprindeam și eram cuprinsul, când  simțeam și eram simțământul însuși...și am renunțat atunci la baricade de orice fel ... am lăsat vastul să mă fie căci sufletul meu îl întâlnise în sfârșit și înțelesese ce înseamnă simultaneitatea.







Niciun comentariu: