E ciudat cum oamenii simt, trăiesc și acționează în prezența respingerii. Când adulmecă posibilitatea de a dispărea din raza de atenție a altcuiva, brusc se activează un soi de sistem de alarmă care le schimbă viața interioară, le accelerează reacțiile, le însuflețește trăirile. Inițial apare ideea și apoi realitatea se modifică potrivit acesteia, până când se creează o nouă viață în care respingerea se materializează. Părem niște buni fabricanți de despărțiri, de distanțări... prin modul cum reacționăm la ele, prin felul cum le amplificăm ori cum le hrănim cu atenția și energia noastră, devenim campioni în a le materializa. Acolo unde se vorbește prea mult despre ceva, e semn că acel ceva nu mai este... vorbim prea mult despre iubire și gândim imens la despărțiri, la separări... respingerea e o constană în viața noastră.
E interesant de făcut următorul experiment: vorbind cu un număr de oameni despre o idee pe care o ai, să observi prima lor reacție; Nouă dintre ei te vor asculta și vor urmări prima pauză pe care o faci, ca să zică, ”da, așa e....dar știi, de ce nu ....? ” sau ” da, e frumos ce spui, numai că....” ori chiar : ” hm, tu te auzi ce spui?” Atunci simți cum se insinuează tiptil un sentiment neplăcut în sufletul tău, fără să înțelegi exact ce e și în scurt timp ajungi să gândești chiar opusul a ceea ce îți doriseși cu putere mai înainte... și rămâi cu o nedumerire, o stângăcie și o opacitate în dorințe, cu atât mai mult cu cât replicile au venit de la oameni care înseamnă ceva pentru tine.
***
Privind la interacțiunile pământene actuale, ai putea crede că respingerea, de dragul de a respinge, face parte din chimia organismului uman. Poate că este adevărat pentru vremurile dictate de rațiune și poate că, odată cu trăirea în și prin inimă, acceptarea și adăugarea, integrarea să devină noua chimie umană.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu