Înțelegem cu adevărat ceea ce trăim direct, ceea ce trece prin simțurile noastre nemijlocit și ne lasă acele amintiri care cu timpul devin experiență sau cunoaștere.
Ne identificăm cu experiența însăși, adeseori cu omul respectiv până când, simțim cum un gol crește tot mai mult în jur și în noi. Acela este semnalul clar de a reveni la misiunea personală, de a ne întoarce spre ceea ce este menit să facem cu adevărat. Și refacem drumul spre sufletul nostru, spre calea noastră- cei doi stâlpi de susținere care nu ne părăsesc niciodată, care sunt mereu cu noi indiferent ce întâlnim în viață.
Sunt acele momente când trăiești miracole, precum nașterea primului copil când simți că nimic altceva din ce ai făcut pe lume până atunci nu a fost cu adevărat important dar sunt și acele momente în care aceia pe care îi iubești fierbinte sunt nevoiți să plece undeva: în altă dimensiune fizică sau pe alt drum și atunci, revenind cu înțelepciune la calea ta înțelegi că nimic și nimeni nu e menit să fie permanent cu tine și că totul atât cât este, reprezintă un cadou al vieții.
Atunci când trăim cu adevărat suntem ghidați de chemări pe care sufletul le pune în drumul nostru și știm că acea experiență este pentru noi, că acolo e ceva ce ne așteaptă doar pe noi. Când trăim cu adevărat viața noastră, ”regretul” nu mai este sinonim cu ”remușcarea”, regretul iși pierde sensul căci el se dizolvă în fiecare acțiune prin care răspunzi chemărilor sufletului. Remușcarea se diluează la rândul său, căci dând curs cheamării sufletului, nu mai poți face fapte care să dăuneze cuiva.
Atunci când trăiești deplin înveți să te vezi cu adevărat prin însuși contrastul cu ceea ce experimentezi: atunci descoperi că ești cu adevărat unic, frumos și bun și că trupul tău este un templu în care sălășluiește cel mai de preț giuvaier terestru: sufletul. Abia atunci înveți să te prețuiești cu adevărat și să nu îți mai faci griji pentru cei care nu te înțeleg sau îți sunt împotrivă: brusc toate astea nu mai contează. Ești acel cineva unic și irepetabil care are menirea lui unică așa că cei care nu o înțeleg sunt croiți pentru altceva. Când ajungi la acest înțeles simți o altfel de liniște, simți că familia ta este cea de suflet, aceia foarte puțini care te înțeleg și te acceptă exact așa cum ești și pe care la rândul tău îi accepți așa cum sunt. Sunt cei care au misiuni asemănătoare cu a ta și care îți înțeleg căutările, interesele, frământările, sunt cei care au trecut prin experiențe similare alor tale, care au avut curajul de a merge mereu mai departe, mai sus, de a crește.
Atunci când trăiești deplin spui DA vieții și NU tuturor acelor situații care nu respectă și nu prețuiesc templul tău și giuvaierul din el.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu