E primăvară.. . și îți scriu.
Nu îți voi spune ce doresc, ce aștept de la tine, ce nevoi am, nu am să-ți vorbesc despre speranțele, visurile, năzuințele în ceea ce ne privește. Vreau să îți arăt ce aduc, ce pun în comun, ce sunt acum și ce îmi doresc să fiu în această însoțire.
Cu înfățișarea și felul de a fi, în mine există o anume zestre care va trăi în același timp cu noi: câteva cicatrici pe care obișuiam să le zgândăr repetat căci sângerarea ce urma după aceea îmi dădea un sentiment cu care mă obișnuisem și pe care îl asociam cu viața, cu trăirea : acum știu că era unul din felurile în care mă mințeam și prin care fugeam de mine. Am învățat și știu să aștept ca și rănile dinăuntru să își afle timpul de închidere, de coajă și timpul de revenire la netezimea dintâi. Sunt apoi niște cârlige grele pe care obișnuiam să le agăț de puncte fixe (oameni, trăiri, scenarii, obiceiuri) care mă țineau într-un fixism securizant, căci atâta timp cât stai legat într-un spațiu fix, ai sentimentul că ești în siguranță, prin deplina sa cunoaștere ... acum, port doar urmele acelor cârlige pe care rând pe rând le-am dezlegat cu migală și acceptare. Mai sunt niște orgolii, ceva lașități și excese cu care am stat o vreme la taifas și cu care am râs apoi într-o altă vreme când am întocmit harta limitelor personale și cu care vin , iată în fața ta. Sunt contururi pe care le-am desenat deja și sunt și cote pe care le vom desena împreună, căci și tu, la fel ca și mine, ești un regat cu reliefuri încă neexplorate, încă necunoscute și în care e posibil să dorim să nu intrăm la început, ori poate nici mai târziu.
Astfel, ce îmi doresc să fiu de acum? vreau o însoțire calmă și caldă, cu veselie, cu susținere și onestitate, cu rod adevărat. Pentru asta aduc ceva curaj, niște optimism, credință, ceva înțelepciune și drag de a trăi restul vieții cu iubire, pun în comun ceea ce sunt și am învățat să fiu.
E primăvară și îți scriu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu