În franceză a cunoaște se spune „connaitre” adică, tradus mot-a-mot: co-naștere „să participi la naștere”.
Poate că asta este de fapt cunoașterea, să te naști și renaști cu fiecare înțeles ce pătrunde intim în ființa ta; să parcurgi în mod repetat pasajul întunericului din primele nouă luni de transformare în pântecul mamei. Poate că acea noapte neagră a sufletului este repetabilă și necesar să fie multiplicată; poate că acestea sunt de fapt treptele de parcus pentru creșterea adevărată.
***
Am ascultat de curând următoarea afirmație: „există unele jocuri video în care programul este făcut în așa fel încât ca să treci la nivelul următor nu se cere să învingi personajul negativ, ci să descoperi ușița pitită prin care poți ieși din acel nivel.” Și asta mă face să mă duc cu gândul la nenumăratele relații de care continuăm să ne agățăm mult timp după ce s-au epuizat, în ideea că poate găsim până la urmă modul prin care să dovedim ceva, să demascăm ori înfrângem personajul „negativ”. Și dacă programul acelei relații este să nu poți învinge niciodată oricât te-ai strădui, ci ar avea ca singură ieșire din buclă acea ușiță prin care să treci ca să ai șansa unui nou nivel, unei noi trăiri, unei noi co-nașteri?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu