Una din acele trăiri care au venit mereu cu bucurie a fost Înțelegerea; și aici mă refer la multiplele ei fațete: de la a înțelege un motiv până la a înțelege ce trăiește un om când face o afirmație, din ce străfunduri apare ea, dar nu așa cum cred eu că se întâmplă, ci așa cum trăiește el situația respectivă.
Pe lângă bucurie, înțelegerea a venit de fiecare dată însoțită și de o anume pace dată din acceptare, acea acceptare care nu seamănă deloc cu resemnarea ci mai degrabă cu fuziunea. De exemplu când ești cufundat în adâncul unei ape, e posibil să te revolți pentru presiunea pe care o simți, sau temperatura din acel mediu, poate pentru neclaritatea imaginilor, sau pentru cine știe ce alt motiv. Odată ce înțelegi însă că asta se întâmplă pentru că ești cufundat în acel mediu, se face o liniște în tine și apoi poți să îți lași în voie trupul să se bucure o vreme de acele senzații, fără să vrei să mai modifici nimic. Dacă e deja destul timp de când ești acolo și viața începe să îți fie pusă în pericol, decizi să ieși sau să te sinucizi, totul în deplină înțelegere, acceptare, fuziune cu ce trăiești.
***
Înțelegerile mele au venit după ce mi-am exprimat dorința ca acestea să se întâmple. În ultima vreme mă surprinde o trăire mai subtilă, aceea de a înțelege de ce oamenii merg spre situații care le fac rău: este doar din neștiința legilor acestei lumi, a funcționării propriului corp, din dorința de a hrăni o iluzie aparent benefică sau e altceva mai subtil care ne privește pe toți?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu