Într-o zi, Pasărea Măiastră s-a apropiat de sufletul său. Îşi anunţase prezenţa printr-o anume linişte care se instalase în jurul fiinţei sale eterice. O percepea şi se mira cum se alungeau de jur împrejurul său cercuri de pauze, cercuri concentrice de "Pass". A intrat şi mai bine în interiorul cercurilor, s-a aşezat pe punctul de mijloc şi a scris: " Se anunţă o zi faină :)".
***
Pasărea măiastră nu putea fi decât albastră şi aşa i-a şi apărut fizic. Era un albastru frumos, cu care s-ar fi împodobit în zilele de sărbătoare. Avea de toate: diademă perlată, pene în cuvinte şi mai ales de şapte ori câte şapte ochi. I s-a aşezat timp de o zbatere pe sânul drept, pe ambii genunchi şi apoi şi-a luat zborul tatuându-i cu un vârf de pană un semn pe locul intrării vieţii în fiinţă.
***
A ştiut că au fost alături o vreme şi preţ de câteva zile a trăit o bucurie nepământeană. A simţit recunoştinţă şi putere, uimire şi calm. A păşit încet pe culoarul ce i s-a deschis în acel moment şi care avea la intrare semnul străvechi... continua să îl parcurgă şi acum, chiar dacă nu era întotdeauna de faţă. Cu fiecare pas o pană-cuvânt se lăsa pe pleoape şi pe gene şi pe buze...cu fiecare pas, un ochi albastru privea la viaţă.
A cunoscut pasărea măiastră într-o clipă de magic albastru şi totul i s-a schimbat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu