Fiecare dintre noi are în interiorul său o grădină pe care o poartă prin vârste și vremuri. Din când în când ne apare imaginea ei, la început ca o idee, apoi ca o certitudine. După aceea trăim conștienți de ritmurile ei și ne preocupăm de explorare.
Ne luăm tot mai mult răgazul de a o descoperi, de a vedea ce fel de plante adăpostește, care e specificul fiecăreia... ce plante sunt perene, care sunt de sezon, care necesită o altfel de îngrijire ori anumite condiții în care se pot dezvolta deplin.
Și după ce ne obișnuim cu ea, după ce cunoaștem ceea ce trăiește acolo, vine clipa când înțelegem că noi suntem grădinarul...atunci ne suflecăm mânecile și ne punem pe treabă: o curățăm de omizi, tăiem uscături, udăm, plivim buruieni...reorientăm crenguțe ...apoi, cu timpul, ne obișnuim ca prin grădina noastră să ne plimbăm singuri sau cu cei care dovedesc prețuire și respect pentru ea.
Mai târziu apoi, tot în grădina dinăuntru, într-una din plimbările lungi ne trezim în fața a doi copaci falnici pe care inițial nu îi remarcasem și care, plini de fructe ne îmbie. Le acceptăm, le gustăm și ne hrănim până ce, într-o zi aflăm că cei doi copaci sunt Pomul vieții și Pomul cunoașterii.
Și atunci, îi spunem grădinii ascunse în noi EDEN.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu