O lungă perioadă din viața mea am trăit prin a nu fi foarte atentă la ce primesc, ba dimpotrivă, când cineva îmi dăruia ceva mă simțeam stingherită căci nu știam exact ce aș putea să ofer în schimb și tot gândindu-mă la faptul că era ceva inegal, până la urmă chiar așa devenea: mă purtam în mod stângaci, celălalt nu înțelegea de ce nu mă bucur, credea că poate nu îmi place ori sunt mofturoasă, se creea o stare de stânjeneală ce ducea exact la opusul intenției inițiale, ba chiar ajungeam să ne simțim incomod. Neștiind exact cauza acelui sentiment, rămăsesem cu ideea că nu știu să ofer așa cum trebuie și am tot oferit până când, ajungând la stări similare de disconfort, chiar la deznădejde uneori, am fost purtată să cunosc starea de calm din care am putut înțelege că a oferi și a primi sunt dintotdeauna unul și același lucru, că atunci când oferi primești bucuria celuilalt și atunci când primești firesc și cu drag ceva, oferi de fapt sentimentul celuilalt că e valoros, generos.
***
La un moment dat există în viață o perioadă în care ești pus în fața unui examen ceva mai evoluat: de data asta nu mai ai de a face cu darul de la sau către o persoană, ci este vorba despre atunci când viața însăși, după ce își face socotelile decide că e momentul să îți returneze ceea ce îți rămăsese datoare și atunci, deodată vin spre tine toate cele ce te-ar putea împlini, cele ce ți-ai putut dori vreodată. Cum să faci față la atâtea daruri fără să ai sentimentul că îi oferi cuiva posibiitatea de a se simți generos sau de valoare. Cum să primești pur și simplu și doar să te bucuri fără vreo umbră de gând rătăcit? Cum poți începe să trăiești pur un sentiment fără a pregăti deja urmarea lui?
***
Sunt perioade când, după un bilanț contabil general, viața decide că are să îți ceară imens ori are să îți dea imens și nu poți decât să înveți să treci la fel prin toate acestea: cu nedisimulată recunoștință.
MULȚUMESC, VIAȚĂ!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu