Adeseori am sentimentul căderii-uneori în vis: e ca o plutire lină sau ca un zbor uimitor, alteori când cuprind cu privirea zarea, ori spațiul dintre mine și altceva, cad ușor în ființa sa până ce îi simt esența, ori mesajul.
Prin viață. căderile mi-au fost mai mereu interioare, ele purtând apoi un mesaj de renaștere: fiecare ploaie de frunze din pomul ce sunt a fost urmată de explozia înmuguririi, fiecare cădere fizică, fiecare salt nebănuit în gol a fost încă o treaptă în sus.
Când trăiesc fericirea deplină știu că undeva există o cădere și o renaștere, totul urmează acest ciclu. Dar așa cum anotimpurile se succed sub privirea aceluiași soare, așa și în viața noastră sunt căderi și reveniri sub privirea aceleiași iubiri divine.
***
Eram pe marginea lacului și priveam zorii; stăteam drept agățată spre cer, spre lac, spre zare, spre mine însămi, spre inimă. Eram ca o sferă cu raze și pândeam răsăritul. Broscuțe guralive punctau suprafața lacului răspândind cercuri mlădiu- vălurite, pescăruși albi își făceau toaleta pe oglinda ondulată și corul păsărilor de toate felurile acompania miracolul răsăritului.
Stăteam acolo, drept în fața lui când a apărut...îl priveam și cădeam în urcarea sa de plasmă ... știam că e o cădere în sus de data asta, că e de fapt un triumf asupra a tot ce mă făcuse să revin de atâtea ori, stăteam și priveam răsăritul cum se oglindea în lumina ochilor mei
Atunci m- am răsărit femeie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu