Multe sunt graiurile lumii și multiple sunt căile prin care două suflete comunică. Treceam prin dreptul deschiderilor în gard și am zărit-o pe ea, stând nemișcată, în poziție șezând privind fix către zona unde stătea el, mult în față, aproape de gard... acolo se opreau rând pe rând vizitatorii să facă poze, să îl privească zgomotos. Am ajuns în fața lui și l-am privit. Stătea nefiresc de nemișcat și privea în gol, inexpresiv, ca și cum vedea prin oamenii ce se strângeau în fața lui. Clipea rar, se uita rând pe rând la fiecare și nu adăsta prea mult. Parcă decidea pe cine să privească, sau făcea gestul mecanic de a privi o clipă la aparatele orientate spre el,apoi închidea ochii și se uita în altă parte. Stăteam și îi căutam privirea... am așteptat să o întâlnească pe a mea și l-am privit drept în ochi... am simțit cum ceva trecea printre noi doi și un sentiment imens a umplut spațiul dintre privirile noastre. S-a uitat o vreme direct în ochii mei, a întors apoi capul , a privit și , ignorând toate celelalte prezențe, a revenit direct în privirea mea. I-am transmis iubire și căldură și a devenit mai atent. Ceva s-a însuflețit în acea privire, a trecut de la o stare amorfă la atenție.
Îl priveam și îi zâmbeam Părea surprins și nedumerit. Ne-am privit așa, timp în care lacrimi îmi urcau spre lumina din ochi și se perlau pe pleoape. Îi spuneam că e iubit și îi transmiteam gânduri de iubire.
***
Am plecat apoi și am rămas cu un dor de a reveni. M-am întors. Erau deodată foarte multe persoane. Privea în altă parte, ignorându-i, stând cu ochii închiși. Au făcut poze cu el pe fundal, l-au strigat, au vorbit apoi au plecat rând pe rând. A deschis ochii și m-a privit direct. Ultimii oameni rămași s-au întors spre mine mirați. Îl priveam zâmbind și îi urmăream tresărirea, apoi însuflețirea. I-am șoptit în gând că îl mângâi și atunci, din senin, pe cap i s-a mișcat coama, deasupra ochiului stâng. Am zâmbit și mai mult și ne-am privit iar un timp. M-a privit iar. I-am făcut poză și eu. A închis ochii pe jumătate... și tu? Am înțeles atunci cum stătea ca la reprezentație, cum se proteja când obosea. Era un număr: ca și cum știa că e necesar să stea ca să i se facă poze. Privea preventiv oamenii ca să vadă când urma să se declanșeze poza și atunci întorcea privirea tăcut, absent, afișând un chip dezolat.
***
Am plecat din nou și am continuat turul. M-am întors după ce am trecut pe la celelalte viețuitoare. Voiam să îl mai văd încă o dată, să îmi iau rămas bun. Ea stătea deoparte, făcânduși de lucru cu ceva din iarbă. El nu era nicăieri. I-am resimțit privirea în gând și m-am liniștit. Ceva din libertatea mea trecuse în el, ceva din calmul lui trecuse în mine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu