Am plecat pe drumul recunoașterii.. îl uitasem de ceva vreme și mă pulverizasem în multiple direcții. Am plecat să mă regăsesc pe toate cărările pe unde am călătorit, să îmi reiau bucățile de suflet înapoi și să le redau pe cele luate de la alții. Am plecat încet, pe jos, pe un Camino personal pe care nu contează nici timpul, nici scorul, nici competiția, nici măcar utilitatea sau rostul, ci doar faptul că suntem împreună și că încă pășesc pe el.
***
Acum ceva timp m-am oprit la răspântie și preț de câteva zile bune am tot privit-o până când am reușit să o văd. Am văzut și ramificația drumurilor din față și am ales acest Camino inedit... voi parcurge cei 800 km ai săi plimbând o rază de lumină prin fiecare parte din viața-mi, cu răbdare și blândețe, cu migală. Știu că mă aștept deja la celălalt capăt al drumului și asta îmi dă forța și hotărârea necesare.
***
Am pornit pe drumul recunoașterii cu o cobiliță nouă pe umeri și un bucium de sidef la cingătoare. Am să revin într-un cândva comun liberă și mult mai ușoară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu