A apărut într-o seară din începutul unei săptămâni ce avea să fie uluitoare. În ziua aceea mă mirase starea de oboseală pe care începeam să o simt, prin urmare, tot ce a urmat a fost ca și cum forța voinței mele a fost amorțită dinainte și nu am putut decât să mă supun.
Când l-a adus, era ca un bulgăr de energie: tonic, vioi, avea ceva anume ștengar și frumos și mai ales foarte afectuos: își punea capul sub palma mea să îl mângâi. În următoarele zile s-a dovedit a fi cel mai ghiduș pui care a trăit lângă mine. Mă amuza până și felul în care se auzeau lăbuțele lui pe parchetul holului când venea într-o alergare jucăușă să mă caute. Mă mângâia, mă spăla pe păr și adormea pe unde eram și eu.
***
Din ziua în care ceva a început să scape de sub control în starea mea de sănătate Vive a rămas aproape nemișcat, într-un somn prelungit. După două zile l-am dus la doctor și a urmat ritualul lăsării lui pe parcursul zilei, recuperării seara și vegherii pe timpul nopții când starea lui se înrăutățea. Vive a plecat în noaptea asta spre ceruri dar mi-a lăsat mai mult decât aș fi bănuit: mi-a adus lecția adevărului- cât a stat la mine am aflat că o parte bună din anul acesta am trăit într-o minciună după care îmi croiam viața; mi-a adus lecția sacrificiului- am aflat cum o ființă atât de mică poate suferi și prelua asupra ei o parte din ce era destinat altuia; am aflat lecția lui alb-negru- Vive avea o îmbinare anume de alb și negru, iar sub blăniță se ghicea albul simplu; cu el am simțit că bucuria și tristețea există în același timp, în același gest, că ele se țin de mână mereu și că nu stă în puterea noastră să generăm sau să împiedicăm anumite lucruri; tot Vive mi-a reamintit că nimic nu se întâmplă dacă nu e îngăduit și că tot ce se întâmplă era cunoscut dinainte în planul divin- privind în urmă, constat cu uimire sincronicități care acum au sens.
Vive! Trăiască! Suflet curajos și generos, Vive mi-a lăsat lecția nemuririi- indiferent cât durează viața ta, fii astfel încât să trăiești frumos apoi în inimile celor care te-au cunoscut, îmi spune în șoapte stelare.
” Fericiți cei ce plâng, căci aceea se vor mângâia” Matei, 5:4
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu