Era o așteptare de ceva anume...sufletul tânjea fără să știe cu exactitate după ce. Dinăuntru creștea o presiune care se simțea în jur ca o ceață groasă...ritmul se schimba și el. Atunci am căutat cercul de liniște, m-am așezat în mijloc și am invitat Moartea să ne sfătuim.
***
A venit cu chipul acela nebănuit, de căldură luminoasă. Știam că aștepta de ceva vreme invitația mea...acum că eram alături i-am cerut să ne ajutăm reciproc, să facem echipă... a zâmbit ciudat și pentru prima dată mi-a permis să o privesc în față. Mă gândeam că o știam de mult și că mereu crezusem atâtea minciuni despre ea, mă gândeam că pentru prima dată simțeam că mă aflu mai aproape de mine și de oricine altcineva, simțeam o bucurie mai mare chiar decât în orice altă experiență trăită.
A știut ceea ce simțeam și m-a întrebat ce îmi mai trebuia ca să trăiesc cu adevărat.
I-am spus că am nevoie să aflu mai multe răspunsuri: ce este cel mai important pentru sufletul meu...”Libertate”, mi-a spus
- ce rol am în iubire în viața asta ” Să împărtășești ce știi, înțelepciunea ta are nevoie să fie dezvăluită în orice act de iubire ai săvârși!”- ce menire am ” Să creezi ceva unic cu viața ta, ceva ce doar tu știi”- ce ar trebui să știu atunci când nu mai pot continua, când mă prăbușesc ” Că ești înțeleasă, că tot ce faci este cunoscut și are un sens pentru viața ta și a celor ce te cunosc”- ce este cel mai important lucru pe care ar trebui să îl știe oricine trăiește pe lume - ” Că ești iubit așa cum ești, deplin și nemăsurat”
Într-o clipă de grație divină, Moartea și cu mine am dat mâna și am hotărât să trăim cu adevărat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu