În acea seară am pornit să explorăm țărmul; eram de ceva timp pe plajă și mă simțeam ca anesteziată de mulțimea gălăgioasă din jur, de zgomotul puternic ce se ridica de oriunde: valurile erau date la maximum, briza însăși se auzea puternic, până și gândurile vecinilor de cearceaf îmi vizitau interiorul cu o nonșalanță rară.
Așa că spre apus am pornit în lung de țărm, în explorare. Am parcurs porțiunea de plajă cunoscută deja de câteva zile, am traversat un dig și am ajuns la o deschidere uimitoare: era un spațiu „curat” unde domnea de demult pacea; valurile aveau o moliciune caldă, învăluitoare. Briza îmi mângâia catifelat obrajii, iar de nicăieri, din apă, din aer și mai ales din dedesubtul plajei, o căldură maternă mă cuprindea ca într-un pântec binecuvântat. Înaintam cu uimire, simțindu-mă firesc. Era o plajă aproape spațială, uimitor de largă și de întinsă, așezată în amfiteatru. Mergeam de-a lungul țărmului pleoscăind apa cu picioarele, simțeam cum totul în acel aer mă înțelegea, mă accepta cu tot ce am și sunt. Înaintam printre stropii calzi din apus și mă impregnam de tot frumosul din acel univers. Ceva mai încolo, pe partea mai înaltă a plajei am zărit și întârziații de peste zi, vreo șapte răzleți, ca șapte poluri spațiate și printre ei trei nudiști: doi, în picioare cu fața spre spinarea unduitoare a mării, unul încă întins pe cearceaf, contopit cu pământul.
Înaintam jucăuș prin spuma apei ce îmi cuprindea gleznele unduitor și simțeam naturalețea, firescul, libertatea ce aparțineau acelui loc. Am trecut pe lângă privirile oamenilor de acolo, i-am privit la rândul meu cu ușoară curiozitate și binețe.
La întoarcere, în sens invers am regăsit aceeași rarefiere, aceeași liniște; amorțeala îmi trecuse, simțeam o revigorare demult uitată și mi-am aflat brusc celelalte ființe, materializate, plimbându-se de-a lungul acelui țărm alături de mine, cea de acum: puștoaica ce se bucura de jocul cu valurile, femeia îndrăgostită ce trăia emoția iubirii din nou, femeia înțeleaptă ce cuprindea aprobator, liniștit ce vedea în jur, și le acoperea pe toate cu un zâmbet luminos.
***
Pe nedrept cred, asociem comunicarea doar cuvintelor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu