E uimitor cum
în toamnă
verdele
se transformă
se schimbă
și devine
auriu
ruginiu
vișiniu
maroniu.
E uimitor cum
în toamnă
inima noastră
se schimbă
se multiplică
și devine
un mozaic
de inimi
o paletă
de culori
de sentimente
inima de vioară
ruginie
inima de
aur tinerie
inima roz
de iubire
și inima
coaptă
în pârg
a înțelepciunii
târzii.
E uimitor cum
în toamnă
sufletul nostru
se schimbă
în mii de nuanțe
ce cad lin
înspre iarnă
ca să reapară
verde crud
tânăr
peste cumpăna
din veac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu