Mergeam ca de obicei pe drumul spre parc când l-am zărit. Era ceea ce am putea numi lejer un „om al străzii” care, cu mâinile în șolduri privea fix în fața lui, într-o neclintire aproape materială. Când am ajuns mai bine în dreptul său am privit spre locul unde ochii lui se îndreptau și l-am văzut. Sprijinit de grilajul unui spațiu pentru ghene de gunoi, în picioare, de o mărime considerabilă stătea un tablou. Era imaginea albastru-verde a unui peisaj muntos, cu mult cer și multă vegetație. Pășeam tot mai aproape de om dar acesta părea să nu știe că exist, simțeam magnetismul cu care se lăsase purtat în interiorul acelui peisaj și știam că nu mai era decât conturul fizic în spațiul meu vizual.
***
Există pe lume două trăiri importante dezvoltării umane: atracția și siguranța. Cred că ceea ce trăim în vremurile acestea este o creștere vizibilă a uneia în detrimentul celeilalte. Atracția este crescută artificial prin multiple mijloace și este adesea imposibil să îi sesizezi caracterul. Doar privind cu un altfel de ochi poți avea o imagine a firelor care îi atrag pe mulți într-un fel de miraje.
Pe de altă parte, tot artificial este scăzută siguranța, aceea atât de necesară oricărei dezvoltări; este bine știut că pe nicio piatră care se rostogolește nu crește mușchiul; prin urmare, pentru a putea crea ceva durabil este nevoie de adăstare, de așezare, de timp. ori tocmai acest timp ne este sugerat că nu mai este ba chiar, pe multe căi ne este și „furat”.
***
Revenind la vremurile actuale, cred că fiecare dintre noi își este dator sieși să își îngrijească cele două trăiri, să își găsească mijloacele personale de a le proteja și cultiva: să fie atent la cum își aleage obiectul către care simte atracția și să se îngrijească de securizarea mediului necesar dezvoltării acelei atracții.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu