Încercarea vieţii

Cred că cea mai mare încercare a vieţii noastre este atunci când ne întâlnim sufletul geamăn. Mi se pare a fi cea mai dificilă probă pentru că această întâlnire spulberă tot ceea ce avea sens înainte pentru tine: deodată nu mai vezi vreun rost în a depune eforturi constante pentru obţinerea a ceva anume, nu mai eşti în aşteptare, nu mai ai vreo altă dorinţă... îţi este atât de suficient să fii cu celălalt încât nu te mai interesează cu adevărat nimic altceva. De aceea să te reîntregeşti cu jumătatea ta, partea ta de întreg dinainte de  vremea  povestirilor lui Platon, era pentru om o mare spaimă interioară pentru că nu ştia cum să trăiască în continuare. Până acum nu se întâlneau cele două jumătăţi deoarece nu ar fi putut rămâne împreună pe Pământul care a fost şi chiar dacă se vor fi întâlnit s-or fi  dus repede spre alte lumi mai evoluate.
E posibil ca într-adevăr, după recentele transformări, oamenii să găsească sens în viaţa de pe Pământ  chiar şi după întâlnirea sufletului ce îi completează. E posibil ca acestea să fie seminţele noilor lumi superioare.

. 

Gândul de week-end-63

·       Cauţi ceea ce ştii deja. te întâlneşti cu ceea ce te caută deja, trăieşti ceea ce ai întâlnit deja. 

o altfel de privire-37- Îţi vei aminti de mine

Zilele căpătau alte înţelesuri în culorile lor noi. Ceva se schimbase în felul de a vedea lumea şi oamenii; ceva din punctul de referinţă al înţelegerii lumii se deplasase spre  un alt contur. Vorbele potrivit cărora unii oameni vin în viaţa noastră pentru a ne fi de folos, alţii pentru a se folosi de noi, alţii pentru a ne învăţa ceva, iar alţii pentru a ne ghida îngereşte îşi purtaseră înţelesul deplin până în inimă şi acolo se alchimizau schimbându-i percepţiile.  Din perspectiva acelei clipe, oamenii din viaţa sa apăreau sub un alt chip, intenţiile lor se vădeau diferite de ceea ce crezuse în momentele respective. 

***

Stătea  ca pe un cuib din vârful copacului şi privea scenele din interacţiunile sale cu oamenii. Vedea avertismente pe care nu le înelesese la vremea lor, vedea cum intra în situaţii în care oamenii se foloseau de buna sa credinţă, vedea cum trecuse prin comploturi ori răutăţi, cum străbătuse văi de minciuni ori pustiuri de indiferenţă, vedea că întotdeauna fusese pe un parcurs singuratic şi că la fel e pentru fiecare dintre noi. Înţelegea în sfârşit de ce este atât de important să te cunoşti pe tine însuţi, pentru că toate alegerile greşite, toate stângăciile, ori fricile care stau la baza  deciziilor  proaste sunt din cauza necunoaşterii de sine. Vedea cum avusese un văl aşezat pe frunte datorat tuturor celor făcute ori purtate din veacuri şi cum nu putuse face mare lucru în materie de alegeri din cauza imposibilităţii de a vedea mai departe de primul pas. Fiecare om duce un astfel de văl în domeniul în care a greşit mai mult şi alegerile fiecăruia sunt limitate în funcţie de grosimea vălului purtat.

***

Îi fusese dat să poată înţelege abia atunci şi să vadă dincolo de faldurile vălului. Nu era îndepărtat în totalitate, dar acea parte care căzuse îi dădea putinţa să înţeleagă faptul că trăise ca şi cum avusese ochelari de cal. Trăise mult timp cu un alt EU  care acum  căzuse ca o haină veche şi rămăsese în urmă. Îl privi pe acel EU cu înţelegere, îi spuse că îi pare rău pentru zbuciumul său, pentru tristeţile şi suferinţele sale, îi fu recunoscător pentru curajul de a-şi fi dorit să fie altceva şi pentru eforturile de a se transforma, îi mulţumi pentru că voise să încerce diferitele moduri de a fi pe lume până când înţelesese că cele care nu i se potriveaau îi aduceau angoase, tristeţi, remuşcări. Înţelegea în sfârşit ce înseamnă să nu îţi fii ţie însuţi credincios şi de ce asta e cea mai mare eroare a vieţii. 

***

 " Îţi vei aminti de mine" îi spuse vechiul Eu, "îţi vei aminti pe drumul tău cel nou prin câmpurile aurii, printre perlele de rouă  agăţate în pomii unei noi vieţi, printre zâmbetele  însorite ale altor chipuri dragi. Îţi vei aminti de mine şi puterea ta va fi clădită pe trăirile mele, pe căderile şi repornirile de la zero, pe experienţele pe care ţi le las moştenire. Îţi vei aminti de mine de câte ori vei fi tentat să  trăieşti în afara inimii tale. Eu voi fi temelia vieţii tale celei noi iar zidirile tale nu se vor mai prabuşi tocmai pentru că am existat EU "  

Gândul de week-end-62

Fiecare întâmplare are emoţia ei unică. Este inutil să îţi doreşti să retrăieşti ce a fost pentru că niciodată nu va fi la fel;  viaţa însăşi ne îndeamnă să umplem clipa prezentă cu trăirea noastră deplină.  

o altfel de privire- 36- artist al iubirii

  Iubirea este invocată, dorită, căutată,  aşteaptată, dar foarte puţini se gândesc la iubire ca la o artă şi chiar şi mai puţini se gândesc să devină artişti ai iubirii. 

Să spui că îţi doreşti iubire, că îţi place să o simţi dar să nu înveţi să o practici este ca şi cum declami că iubeşti dansul dar nu ai luat nici măcar o lecţie de dans ci te bazezi pe ceea ce ai văzut la ceilalţi şi pe instictul tău la auzul unei melodii. Poate că reuşeşti să înlănţui nişte mişcări cât de cât armonioase dar lipsa practicii te face să repeţi cam aceleaşi mişcări de la un capăt la celălalt al melodiei, îţi dă gesturi aritmice ori chiar te oboseşte în final. 

***

Ce înseamnă să devii un artist? Potrivit DEX este vorba de acea persoană care are aptitudini şi  talent şi pe care le foloseşte în mod creator într-un domeniu al artei. Înseamnă să repeţi, să practici, să inovezi, să lucrezi în primul rând cu tine pentru a dovedi autodisciplină, voinţă, pasiune în dezvoltarea talentului.

Cred că oamenii au aptitudinea de a iubi înnăscută însă nu fac mai nimic ca să o dezvolte. Ar fi interesant dacă ne-am propune să manifestăm iubire în situaţiile pe care le întâlnim zilnic; la început poate fi întrebarea: "dacă ar fi să manifest iubirea în acest caz, oare cum aş proceda?" Acest lucru va face o mare diferenţă între tu  de dinainte şi TU cel care ai acţionat după ce ai conştientizat această întrebare.
Apoi, cu timpul, se obţine o anume uşurinţă în a manifesta iubire în orice trăieşti. Artistul iubirii este cumva la celălalt pol faţă de Adam care, certat fiind de Divinitate, spune că nu a fost vina lui ci a femeii care la rândul ei arată acuzator spre şarpe. Artistul iubirii nu întinde degetul acuzator spre cineva ci te prinde de mâna sufletului pentru a te încălzi, a te însenina, a te inspira. Artistul iubirii lucrează pe oameni direct şi se adresează întregului. Întâlnirea fiecărui om cu un artist al iubirii îl transformă radical, omul respectiv devenind el însuşi obiectul artei; el este cel pictat, cântat, sculptat, ţesut, frământat, înlănţuit melodic, compus, mlădiat.

Să fii artist al iubirii este o meserie din lista de profesii ale universului şi nu necesită vreo diplomă ori o instituţie anume de exercitat. Este o artă care se practică oriunde, oricând şi care îşi primeşte răsplata în frumuseţea însăşi  care  rămâne după trecerea  artistului.

Gândul de week-end - 61

 Poate că un bărbat şi o femeie care se iubesc sunt ca muzica şi dansul care au existat separat dar atunci când sunt împreună devin un  ansamblu armonios pentru bucuria tuturor. Poate că un bărbat şi o femeie care se iubesc nu se întâlnesc doar pentru ei, nu se iubesc doar pentru ei. Poate că un bărbat şi o femeie care se iubesc au  o misiune nobilă.

o altfel de privire-35- Naşterea

Când te naşti prima dată durează ceva timp până descoperi întregul acestei lumi; pas cu pas mai afli ceva, mai trăieşti ceva. 

Vine o vreme însă când simţi că îţi doreşti să apari din nou pe Pământ ca şi cum ar fi prima dată şi atunci începi să vezi lumea cu ochi fără pată; poţi să imaginezi o privire detaşată şi nouă asupra lumii sau poţi să trăieşti Crăciunul ca şi cum ai veni prima dată pe lumea asta retrăind bucuria descoperirii unei lumi frumoase; îmi amintesc curiozitatea şi fascinaţia cu care mai descopeream ceva prin curte copil mic fiind, ori mirarea sau încântarea la trăirea unor întâmplări noi. 

Cred că trecând prin timp şi prin vârste, unii dintre noi uităm să ne renaştem risipiţi prin colţuri de suflete pe care le-am vizitat; adeseori  rămânem blocaţi într-o inerţie tristă, care cel mai des duce la depresii neînţelese nici măcar de prietenii apropiaţi. Crăciunul poate fi una din aceste ocazii în care pornim în viaţă cu suflet nou şi întreg. Putem să alegem să ne renaştem pe noi înşine în această perioadă şi să pornim din nou ca şi cum am pune prima dată piciorul pe acest pământ. Putem să vedem frumuseţea şi perfecta ordine care îl guvernează, putem să îi vedem miile de posibilităţi pe care ni le oferă ori, pornind de la punctul în care ne aflăm putem imagina cel mai extravagant posibil scenariu de viitor. Putem să ne reinventăm dacă ne dorim şi să pornim şi noi după steaua noastră care ne însoţeşte dintotdeauna şi ne aşteaptă să o reperăm cu ochi lucizi. 

Putem alege să fim buni în tot ce facem, sau mai bine zis să facem orice cu bunătate.

Crăciun inspirat şi  bună  renaştere să avem! 

Semnificaţii

 Orice trăim pe lume poate fi făcut diferit, în funcţie de nivelul personal de percepţie. Dacă luăm de exemplu aşteptarea o să ne surprindă diferitele moduri, gesturi ori sentimente cu care ea este însoţită. există aşteptarea nerăbdătoare, acea bătaie scurtă din picior care cere ca lucrul să se înfăptuiască acum, imediat. Există apoi aşteptarea chinuitoare, însoţită de tortură personală creată de alţii ori de sine însuşi. Există aşteptarea plină de emoţie, de speranţă şi bucurie. Sunt aşteptări care durează cu anii şi care domolesc temperamente şi sunt aşteptări rodnice, care poartă în ele seminţele iniţiale. 

În ceea ce mă priveşte nu îmi plăcea să aştept, părea un chin felului meu de a fi. Aşteptarea îmi aducea stări de nervozitate ori de dezamăgire, nu îi înţelegeam rostul şi de câte ori cineva în calea mea reducea ritmul ori întrerupea iureşul în care intrasem mă destabiliza cumva. 

Am descoperit însă  că aşteptarea poate avea alte atribute dacă ştii să le înţelegi.  Există în aşteptare o anumită calitate a timpului, care devine mereu plină de sens: atunci când aştepţi ceva în mod activ, când nu te laşi înghiţit de uscăciune, aşteptarea are semnificaţia unui drum de Odisee sau de împlinire. Timpul aşteptării este ca un văl dens plin de perle minunate, de daruri aurite pe care le dobândeşti cu cât continui în aşteptare frumoasă. 

 Să aştepţi construind este chintesenţa vieţii. 

Fiecare îşi  propune să aştepte ceva: autobuzul, facerea pâinii,  propriul partener,  concediul, pe Godot, imposibilul, venirea unui copil, propria desăvârşire,  viaţa veşnică, propria mântuire ....

Gândul de week-end-60

Când apare o problemă, un om vede cel mai ades o singură soluţie, pe care se concentrează chiar dacă este dificilă punerea ei în practică. Primul om ar fi surprins şi uşurat să constate că un al doilea om vede o cu totul altă soluţie, care este chiar mai uşor de îndeplinit. 

Din punctul de vedere al problemei, ea are o multitudine de soluţii dar una este cea care desface problema în sine fără urmări negative asupra celor implicaţi. 

Listuţa

Cum se apropie sfârşitul încă unui an, cum de curând a fost Ziua Recunoştinţei  şi  se apropie Crăciunul simt nevoia să fiu recunoscătoare şi m-am gândit că fiind mai multe motive pentru a-mi arăta recunoştinţa, voi întocmi o listuţă a recunoştinţei:

• pentru că m-am născut
• pentru toţi oamenii pe care i-am cunoscut pe drumul meu
• pentru oamenii care m-au făcut să sufăr
• pentru  fiecare clipă în care învăţ mai mult
• pentru fiecare dată când fac voia divină
• pentru toate clipele magice
• pentru îngeri şi pentru iubirea lor
• pentru umbra mea pe care încep să o cunosc
• pentru toate încercările dificile, necazurile şi suferinţele
• pentru toate victoriile
• pentru toate bucuriile împărtăşite
• pentru prietenie
• pentru faptul că pot alege
• pentru că am înţeles că tot ceea ce mi se întâmplă ţine de mine

Sigur mai sunt dar mă grăbesc spre o altă listuţă, a ceea ce îmi place pe lumea asta:

•  călătoriile
• să descopăr
• să mă perfecţionez
• cerul
• grădinăritul
• să scriu
• alunele 
• îmbraţişările
• inspiraţia
• mersul pe jos pe munte 
• bebeluşii
• femeile şi bărbaţii în esenţă

Iată şi listuţa cu ceea ce doresc lumii:

• să înveţe să se vindece
• să îşi lase vulnerabilitatea la vedere
• să fie buni şi blânzi
• să se joace frumos
• să tacă dacă simt nepotrivire în suflet
• să împărtăşească dacă simt iubire
• să fie harnici
• să iubească ceea ce fac şi trăiesc
• să îşi cunoască îngerii şi să comunice cu ei
• pace 
• femeile să redevină femei şi bărbaţii să redevină bărbaţi (acum se observă o tendinţă ciudată de inversare a semnelor)

Dragi cititori, vă provoc la a întocmi listuţele voastre în cele trei cazuri. Le puteţi posta pe blogurile personale sau ca şi comentarii aici. Să fie....Leapşa! :)

O altfel de privire- 34- " Privitor ca la teatru tu în lume să te-nchipui..."

Sunt momente când am un sentiment ciudat de spectator al lumii şi ce e mai interesant este că uneori mă văd şi pe mine pe scenă. Sunt momente când particip ca privitor la desfăşurarea unor întâmplări, când înţeleg o parte din mecanismele istoriilor. De mult timp am avut aceste viziuni în ceea ce mă priveşte: mă vedeam din afară în timp ce trăiam un moment cel mai ades „zglobiu” ori ghiduş. Mă amuzam când mergeam pe străzi, mă strâmbam ori imaginam paşi de dans, pe scurt simţeam o anume frenezie atipică uzanţelor codului imaginat al străzii şi în acelaşi timp mă vedeam din afara mea făcând acele giumbuşlucuri. Era ca şi cum intram, pe stradă fiind, într-o zonă de euforie atipică. Cred că în vremurile acelea era ceva în aer...

***

Oricum, mi-am păstrat acest fel de a vedea lucrurile şi mi se întâmplă să intru într-un joc ştiind că sunt în compania unor personaje. Simt când oamenii joacă roluri dar, ceva nedefinit mă face să văd dincolo de rolurile lor şi să le "zăresc" aure frumoase pe care nici ei nu şi le cunosc. Atunci, fascinată de lumina acelor aure care strălucesc pe oamenii actori, îi însoţesc o vreme cu sufletul meu,  pentru a le arăta şi lor ce poartă cu ei, pentru a le înlesni dezvăluirea proprie.

Nu foarte des oamenii înţeleg sau acceptă; cei mai mulţi sunt speriaţi sau depăşiţi de efortul necesar propriilor dezvăluiri. Ceea ce este prea frumos sau prea pur arde şi de aceea nu putem sta mult timp în apropierea sa. Din această cauză, oamenii au rare momente când se întâlnesc cu ei înşişi, nu pentru că nu ar fi posibil, dar nu se pot suporta o durată mai mare de timp: viaţa lor pământeană îi face să nu reziste la frumuseţea propriei lor fiinţe şi atâta timp cât nu vor face eforturi să se schimbe, să se purifice, să-şi cureţe interiorul, vor rămâne străini pentru ei înşişi. 

Gândul de week-end-59

·      

                  Mereu e cineva care priveste pe cineva, care priveste la cineva, care priveste pe-altcineva…

O altfel de privire-34- Dubla reflectare

Stătea pe malul râului şi îl privea. Se uita cu atenţie la pietrele din albie şi îşi rememora în minte drumul făcut prima dată. Ceea ce îi dădea incertitudine erau două pietre care ieşeau din albie, erau mai mari decât celelalte şi arătau la fel de îmbietor. Se uita la una dintre ele care îi părea acum  a invitaţie, dar îşi amintea că la venire păşise pe cealaltă care se dovedise solidă şi de nădejde. Acum le privea pe amândouă şi sufletul său stătea într-o cumpănă, deoarece piatra neîncercată îi părea mai sigură din această perspectivă, iar cea cunoscută arăta cu totul altfel. Inima îi spunea să încerce piatra care o adusese până acolo indiferent cum îi părea acum.Le privea şi nu găsea siguranţa dorită pentru a face pasul.

***

Erau doar ele două pe acel mal, ceilalţi trecuseră  de mult timp fără să fi manifestat vreo ezitare în locul acela. Acum ei erau departe, iar ea cântărea încă. Prietena sa, fără să i  se fi cerut vreun sfat o îndemnă să păşească pe una dintre pietre. Era tocmai cea care i se părea nesigură. Cealaltă o îndemna din ce în ce mai presant până când, deşi ezita încă păşi, alunecă şi căzu într-un anume fel în albie: lumea se răsturnă în faţa ochilor săi, îşi pierdu orice reper solid,ajunse la orizontală dar ceva din interiorul său se agăţă de ceva din afara sa care o redresă imediat şi reveni în poziţie verticală constatând că simţea doar un uşor disconfort fizic, că nu se udase aproape deloc dar că rămăsese ceva în sine care nu îi plăcea.

Era şi amărăciune, şi sentiment de nedreptate şi uşoară revoltă şi o anume tristeţe.

Ştia că era clar o lecţie primită de la cel la care tocmai fusese în vizită, era acelaşi gen de lecţie care îi fusese predată şi acolo sus, la el acasă în chilia tăiată în stâncă. Făcea corelarea dintre cele două întâmplări, se gândea la ele dar simţea neputinţa propriilor limite. Nu înţelegea şi trăia o acceptare parţială a situaţiei.

***

A trecut vremea şi s-a reîntâlnit cu sine... La un moment dat a retrăit scena de la malul râului de munte, a revăzut secvenţele de atunci, a retrăit sentimentele de atunci şi a înţeles dubla semnificaţie a acelei întâmplări: mai întâi îi fusese predată lecţia ascultării de sine, de propria sa intuiţie, de a-şi fi sieşi credincios în viaţă, indiferent cine i-ar fi spus ce să facă. Era necesar să facă doar ceea ce îi spunea inima că e bine; de multe ori acţionase făcând ceea ce îi spuseseră alţii deşi inima se opunea. 

La ceva timp a văzut şi oglindirea scenei respective, a doua lecţie predată atunci:  faptul că ea însăşi dădea de multe ori sfaturi fără a-i fi cerute şi  poate că  oamenii le urmau fără să fie convinşi şi astfel îi făcea să alunece pe pietre greşite.

Se opri şi mulţumi acelei zile şi acelei clipe de inspiraţie. 

Toate femeile din mine...

Cu timpul am înţeles că a fi femeie nu presupune deloc  un singur aspect ci dimpotrivă, în a fi femeie sunt incluse mai multe roluri. M-am aplecat asupra fiecăruia în parte ... nu ştiu dacă e general valabil, dar în ceea ce mă priveşte le-am descoperit treptat: unele roluri veniseră în mine de când m-am născut, altele s-au conturat în directa convieţuire cu replica celuilat...căci, da, nici un rol nu se joacă de unul singur, chiar şi monologul are o replică... a publicului tăcut care ascultă. Prin urmare ştiam de mult timp că îmi cunosc rolul de mamă şi l-am interpretat firesc, fără să am păreri de rău sau ezitări: în orice clipă aveam soluţia de moment în mâneca instinctuală. Chiar şi a scrie ori a preda erau incluse în acest rol care înseamnă a da viaţă, a transmite mai departe.

 Rolul de stăpână a casei l-am cucerit prin timp şi răbdare până când casa însăşi mi-a devenit prietenoasă.

Rolul de prietenă l-am dezvoltat în relaţia dusă prin cei douăzeci şi ceva de ani de prietenie cu o singură fiinţă. Interesant e faptul că prietenia cu nici un bărbat nu a durat atât.

În rolul de soţie am intrat cu mare curaj dar a fost cel mai dificil de învăţat: repetiţiile erau greoaie, decorurile nu se potriveau, spectatorii erau mereu de altă părere despre scenariu, iar regizorul încă nu apăruse. Prin urmare acesta a fost rolul care m-a  uzat destul de mult în timp.

Rolul de amantă, deşi rămas virtual, ca o posibilitate reală este, paradoxal, cel care m-a transformat  cel mai mult. Este rolul care mi-a adus pe cât de multe bucurii pe atât de multe revelaţii despre lume, despre mine, despre viaţă. Este rolul care m-a îndreptat spre repetiţiile altui rol: acela de fiinţă spirituală, de unicat periodic existenţial. Nu glumesc, datorită rolului precedent m-am întrebat  de fapt cine sunt eu; în această postură abia am vrut să ştiu ce vreau cu adevărat de la viaţă, de ce sunt aşa cum sunt în prezent şi cum mă comport în crearea viitorului.

    În consecinţă rolul în care joc actualmente este de redescoperire conştientă, de vindecare  asumată şi de croire a unui tipar voit din inimă. Rolul acesta îmi dezvăluie faptul că a fi femeie este    la fel de frumos ca a fi orice altceva dacă o faci în mod conştient,...şi mai ales liber. 


Dacă ar fi să aleg un singur rol,  acela este de a învăţa să trăiesc iubind.

"I dream of rain
I dream of gardens in the desert sand
I wake in pain
I dream of love as time runs through my hand"

O altfel de privire- 33- "pe mine, mie redă-mă!"

S-a oprit o clipă ca să privească în urmă. Se întindea până spre zare panorama drumului consumat; erau felurite păduri prin care trecuse şi a priceput semnificaţia trecerii prin păduri felurite  despre care citise în poveştile copilăriei: pădurea de argint, sau de cristal, ori despre pădurea de aramă.

La fel se întâmplă şi în viaţă. Intrăm cu voia noastră într-o anume pădure, de fapt un anume vis, propriul nostru vis, şi ne luăm ca însoţitor pădurarul acelui loc ca să ni se alăture în cale. Dacă parcurgem visul iubirii tragice şi pasionale, vom avea ca pădurar întruchiparea acestui fel de iubire, dacă intrăm în visul amiciţiei, vom întâlni însuşi chipul  amiciţiei, dacă intrăm  în pădurea relaţiilor strict profesionale  ne vom însoţi de pădurari profesionişti de toate tipurile create în mintea noastră pământeană.

***

Stătea o clipă să se odihnească pe piatra caldă şi îşi zâmbea sieşi. Revedea toate dorurile şi aşteptările, îşi revedea toate scenele închipuite în care un anume om apărea cu un anume gest pe care şi-l dorise din tot sufletul şi cum se văzuse de atâtea ori în scena din închipuire: cum îşi simţise sufletul minunat şi cum plânsese de preaplin de fericire.

Revedea apoi momentul în care, după ce parcursese deşertul din urmă se întâlnise cu sine. Fusese cea mai emoţionantă întâlnire: mai întâi i se oprise răsuflarea contemplându-şi frumuseţea, era precum un diamant galben cu mii de faţete sclipitoare; era drept, era robust şi falnic, era strălucitor şi ca mierea. Când a înţeles că era întruchiparea sa, când i-a dat voie să îşi reia locul în sine a simţit tot ceea ce închipuise de atâta timp: a plâns şi a râs de fericirea regăsirii. A simţit reaşezare şi început de rost, a simţit cum deodată zarea se deschide în faţa sa şi cum acum pornea pe un drum în care tovarăşul  de diamant galben mieriu, aşteptat de atâta timp să vină la întâlnire, nu avea să mai dispară niciodată. Se regăsise, în sfârşit. Urma să străbată pajiştile de pisc însorit.

 Ieşise la lumină pură şi avea să meargă cuminte.