„M-am îmbolnăvit! Incurabil. Mă dor toate, mai ales fiecare în parte. Fiecare mugur pe jumătate desfăcut, fiecare fir de iarbă „verde crud”, toarte florile vesele şi uşor înrourate din piaţa de flori, toţi copacii maro gri cu suave nuanţe de verde dintr-un parc, mătăsoşii mâţişori din toţi plopii pe sub care trec dimineaţa, doi câini pe care–i alint în drum spre şcoală şi toţi guguştiucii care gânguresc pe antenele caselor aflate pe acelaşi drum.
Cel mai mult astăzi m-a durut imaginea unui cal.Sunt o mulţime de cai la hipodromul de lângă atelierele noastre de practică. Îi scot în fiecare zi pentru antrenament. De multe ori mă uit la ei şi nu am remarcat nici unul. Toţi sunt la fel şi au ceva automat în mişcarea lor, ca o derulare dinainte stabilită, părând nişte căluşei metalici. Dar astăzi, uitându-mă ca de obicei, l-am remarcat. Era unic. Se desprindea net din masa celorlalţi care rămâneau pe un plan secundar de figuranţi. Era în sfârşit un cal viu. Roşcat, cu coama aurie, era în continuă mişcare, ascensiune, parcă creştea sub ochii tăi.
Era ceva minunat şi maiestuos ca într-o poveste despre un inorog. Şi m-a durut aproape fizic imaginea calului roşcat cu coama în viţe aurii dezlănţuit animate de vânt, de trap şi de dorinţa mea de a fi aşa.
Şi atunci mi-am dorit să am acelaşi sentiment de înmărmurire şi măreţie totodată şi în faţa imaginii unui suflet omenesc, sentiment care să întunece pentru totdeauna imaginea unei ciute sălbatice care se află din întâmplare şi fără să ştie de ce în mijlocul traficului dintr-un mare bulevard. „
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu