Am trăit zece zile în preajma fluviului: l-am urmat din locul în care intră în ţară până când dispare în mare. L-am privit cu nesaţ, i-am ascultat paradoxurile, i-am contemplat apusurile, am păşit prin locurile lui publice şi prin cele tainice...
***
Am trăit zece zile în respiraţia fluviului.
***
Zi-mi, l-am rugat, zi-mi ce înseamnă să fii fluviu...şi am aflat:
Să fii fluviu este să îţi faci un drum, o albie pe care să treci prima dată şi apoi mereu, continuu, fără să renunţi vreo secundă...să treci zi de zi prin aceleaşi locuri, timp de secole fără să amâni, să te opreşti, să cedezi. Poţi să schimbi uneori direcţia, poţi să te extinzi ori să te restrângi, poţi să accelerezi ori să încetineşti, poţi să creşti ori să scazi dar nu ai voie să te opreşti. În curgerea ta poţi să întâlneşti orice: afluenţi care te fac să fii mai puternic, fiinţe care au nevoie de tine pentru a trăi, baraje care îţi tulbură ritmul, poduri care te împung, deversări impure care te atacă şi cu toate astea nu îţi schimbi felul de a fi şi nu încetezi să continui. Chiar şi atunci când pare neclintit, un fluviu este de fapt în mişcare şi de fapt acesta este marele său paradox: are o apariţie liniştită, rareori este zgomotos ... cel mai ades pare o fiinţă uriaşă care doarme şi tocmai această linişte pe care o arată sugerează forţa imensă pe care o ţine ascunsă... un fluviu îţi arată doar ce vrea el să dezvăluie dar simţi ceea ce transmite indiferent unde te afli pe parcursul lui: simţi că poate fi suplu, permisiv, blând, simţi că nu îl poţi trata altfel decât cu respect deoarece nu se dezice niciodată, în nici o situaţie şi mai ales simţi că poate să îţi arate că nimic nu îi rezistă atunci când se depăşeşte un punct critic.
Un fluviu te hrăneşte, te învaţă, îţi oferă adăpost, te poartă în călătorii, te primeşte să îl modelezi, te susţine, te apără, îţi spune poveşti, te educă pe tine şi alte sute de mii de fiinţe, oameni, animale, plante cu aceeaşi deschidere şi stare, fără să facă vreo diferenţă, cu aceeaşi îngăduinţă şi permisivitate. Un fluviu are libertatea de a îi face pe toţi să accepte despre el că nu aparţine altcuiva decât sieşi şi tuturor în egală măsură.
***
Fluviul are un fel propriu de a arăta doar ceea ce este în afara lui, de a reflecta cerul, luminile, stelele, soarele, zborurile şi prin asta, trăind un timp mai îndelungat cu el, te vindeci de ceea ce reuşeşti să vezi în invizibilul său... căci precum într-un ritual primordial de intrare în viaţă, fluviul te primeşte pe întinderea lui şi te poartă într-o legănare reînnoită prin adâncurile uitate ale angoaselor tale, ale ruinelor ascunse în străfunduri, prin smârcurile cu sentimente îngropate, prin stârvurile din mâluri ascunse, te leagănă matern şi cu clipocit lin te reaşează în albia ta, îţi pictează apusurile, îţi haşurează valurile, îţi înfloreşte nuferii şi îţi pune zbor de pescăruş albastru peste apele tale zvelte şi sănătoase de acum.
***
Să fii fluviu înseamnă să fii maestru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu