Era un preaplin de trăiri ...simţeam cum valuri de emoţii mă traversau... am privit cerul nopţii, cele două stele care răsăriseră şi am trimis durerea mea, neputinţa, întrebarea spre ele...m-am aşezat pe bancă şi am simţit brusc privirea atentă a pisicii asupra mea... am început să îi vorbesc şi a întors capul plictisită... m-am uitat iar spre cerul nopţii căutând un răspuns... între privirea mea şi adâncul din cer o pasăre mică şi albă dansă o vreme fără să ştiu ce fel de pasăre era... mi-am lăsat privirea să coboare şi am văzut copacul ce stătea exact în faţa mea... ca în oglindă...l-am privit o vreme şi a început vântul să îi mişte ramurile, frunzele, îl legăna cu totul... copacul era şi el traversat de emoţii... apoi s-a oprit, a rămas drept, răsfirat firesc spre marginile coroanei, umplând indigoul nopţii într-o nemişcare picturală...cu ochii minţii l-am văzut prin anotimpuri, prin furtuni, prin nopţi şi zile, prin ploi, zăpezi, rafale ... cu inima minţii i-am simţit freamătul din toate scuturările, din toate viscolele ori furtunile rapide, i-am trăit frângerile şi apoi, deodată, i-am simţit liniştea firească de după trecerea tuturor, plinătatea din creştere.... atunci mi-am văzut frământările, emoţiile, trăirile paroxistice ca pe nişte valuri haşurate ce vin uneori aduse de trecerea inopinată a cine ştie cărui motiv ..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu