Se întâmplă uneori ca după ce treci prin stări felurite, după ce simți "enorm" vorba lui Caragiale să ajungi la o stare pe care eu o numesc nestare.
E ca și cum nu simți nici o emoție, nici că trece ceva prin tine, nu emiți nici căldură nici frig, chiar totul pare suspendat. E o stare anume care poate fi asociată cu anestezia și totuși nu e nici măcar aceasta. Ce e benefic aici e faptul că nici nu prinzi umbra vreunui gând...și totuși ești viu, te simți mai viu decât vreodată .. tot ce poți imagina sunt niște emisii de bunăvoință ce pornesc dinspre tine ... atât: ești blând și binevoitor. Aceasta e singura certitudine pe care o simți și singura străbatere emoțională. E o tăcere anume în interiorul tău... dacă nu ai avea o idee preconcepută despre fericire ai putea-o numi fericire pură ...e acel moment când simți clar că ființa ta nu are nimic străin și nimic propriu, e ca și cum nu se face nici un schimb, e neutralitate în esență pură. În acele momente nu te simți în nici un fel: nici frumos, nici urât, nici bun, nici rău, nici prost nici deștept... în schimb te accepți deplin, te cuprinzi în plenitudine.
Se întâmplă uneori să te simți ca o balanță în echilibru perfect, sau ca în fața unei răscruci fără a fi presat să faci o alegere, ca și cum ceasul tău interior s-a oprit brusc, și timpul însuși stă încremenit și îți îngăduie să te bucuri de nestare, să o savurezi cu tot ceea ce ești.
Se întâmplă uneori să simți cum timpul e neclintit pentru tine, îți lasă răgaz, nu pune nici o presiune ci te acoperă cu acea nestare ce suspendă totul.
***
Se întâmplă uneori să ai certitudinea că jocurile vieții se refac și se pornește de la zero pentru tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu