Mulți dintre noi suntem însetați de a da vieții noastre un sens, de a găsi Rostul în ceea ce trăim, în ceea ce suntem. Trecem prin etape și prin vârste, învățăm feluri de a fi, verificăm trăiri, practici, sentimente, căutăm soluții. Învățăm să ne transformăm, să ne modelăm, să ne ridicăm atunci când suntem jos. Învățăm să ne acceptăm limitele și creșterea, să ne asumăm faptele și atitudinea, iar apoi cum să ne urmărim cuvintele, sensul lor, promisiunile din ele.
Uneori pe neașteptate, într-un anumit punct al ființării se conturează o întrebare: Dacă rostul vieții fiecăruia dintre noi este de fapt acela de a FACE, de a acționa pentru sine și pentru ceilalți? Dacă dincolo de ce simt, ce sunt, ce am, ce devin, un rol foarte important, dacă nu chiar cel mai important este ce am făcut în viața mea pentru mine și fiecare om cu care m-am întâlnit? Cum a rămas el după întâlnirea noastră? Rolul meu în întâlnirea noastră a fost unul benefic? prin felul meu de a fi acel om a mai crescut cu o treaptă, cu o simțire, a devenit mai bun cu o rază?
La fel și întrebarea Ce Nu am făcut pentru omul acela ca după întâlnirea noastră rezultatul să fie de asemenea unul benefic? Am reușit să nu îl îngrădesc, să nu îl înjosesc, să nu îl mint, să nu îi creez iluzii deșarte știind că nu voi putea respecta promisiunile, am reușit să nu îi lipesc pe chip impresia mea despre cum ar trebui el să fie, să nu fiu surd la ce îmi spune?
Iar eu, mă respect cu adevărat, îmi onorez și prețuiesc darurile, mă iubesc, mă susțin în decizii, mă încurajez?
Poate că rostul fiecăruia constă în răspunsul la întrebarea:
Iar eu, mă respect cu adevărat, îmi onorez și prețuiesc darurile, mă iubesc, mă susțin în decizii, mă încurajez?
Poate că rostul fiecăruia constă în răspunsul la întrebarea:
Ce fac eu mie și celorlalți în viața asta?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu